Simona Halep a fost suspendată patru ani după ce a fost depistată pozitiv la un control antidoping la US Open 2022. Deși trecut mai bine de un an de când a jucat ultimul meci oficial, ex-liderul WTA nu are grija zilei de mâine. Potrivit lui Dumitru Dragomir, are în conturi zeci de milioane de euro.
Simona Halep a făcut apel la TAS, în speranța că suspendarea îi va fi redusă. Până la un verdict final, se antrenează cu diverși parteneri. Nu ia în calcul să renunțe la carieră, deși a strâns foarte mulți bani din tenis și contractele de publicitate. S-a vehiculat, totodată, că ar avea probleme financiare, dar lucrurile ar sta cu totul altfel.
(NU RATA: SIMONA HALEP, ÎNCĂ UN CEAS DE LUX! CÂT COSTĂ NOUA BIJUTERIE | FOTO)
„Halep și-a vândut casa, să își ia alta mai frumoasă. Are vreo 35-40 de milioane de euro în conturi. Familia ei este de respectat, îi cunosc. Ăia și-au vândut casa pentru antrenamente, când era ea pe rampa de lansare. Și-au vândut casa să o susțină financiar.
Tatăl ei este un domn, mama ei o doamnă. Halep e o doamnă, ține minte. Un părinte adevărat, nu există risc în a face bine, nu există nici risc, nici pierderi, nimic, când ajuți copilul.
Ce e mai scump în viața asta? Copilul. Nu sunt părinți ăia care nu au grijă de copii. Băi fraților, vreau nepoții mei să plece de pe altă platformă, pentru asta mă lupt. Copiii tăi să învețe carte, să fie sănătoși și să le dai o stare materială în care să nu fie slugile altora. Marii academicieni, de ce au învățat carte? Pentru un trai mai bun”, a declarat Dumitru Dragomir, potrivit fanatik.ro.
Simona Halep: „Sunt șocată!”
Altfel, Simona Halep trece prin momente delicate pe plan profesional. După ce a fost depistată pozitiv, sportiva noastră s-a declarat șocată de rezultatul analizelor.
„Aș putea spune că sunt șocată și este o mare nedreptate ce se întâmplă. Nu am luat niciodată dopaj și nu m-am dopat absolut niciodată și toate acestea o să iasă la iveală într-o bună zi și o să las experții să discute absolut orice pentru că ei știu ce este mai bine, ce s-a întâmplat și sunt convinsă că într-o zi o să dovedesc că sunt nevinovată și sunt curată.
Tot ce s-a întâmplat a fost nedrept din toate punctele de vedere, sunt foarte dezamăgită și pot să spun că sunt șocată că se poate judeca un sportiv doar pe presupunere, pe nimic concret. Toate analizele mele de sânge au fost negative și nu s-au găsit absolut niciodată substanțe interzise. La urină, doar pe data de 29 când a ieșit o cantitate infimă de Roxadustat și aceasta a fost totul.
Acum trebuie să ajung la TAS, o să fac apel la această decizie fără sens din punctul meu de vedere și sper că o să iasă adevărul la iveală într-o zi și o să lupt până la capăt ca să dovedesc aceste lucruri„, spunea Simona Halep, la scurt timp după ce a fost depistată pozitiv.