May 17, 2026

Ziua de 6 august este marcată cu cruce roșie în calendarul creștinilor, fiind dedicată unei sărbători deosebit de importante: Schimbarea la Față.

Această zi este prilej de reculegere și rugăciune, creștinii mergând la biserică și împărțind alimente de pomană în semn de respect și comemorare.

Semnificația sărbătorii

Schimbarea la Față comemorează momentul când Mântuitorul Isus Hristos, însoțit de ucenicii săi Petru, Iacov și Ioan, s-a transfigurat pe Muntele Tabor din Galileea.

Conform Evangheliilor, fața lui Iisus a strălucit ca soarele, iar hainele Lui au devenit albe ca lumina, arătându-le astfel natura Sa divină. Această transformare a fost un semn al dumnezeirii Sale și a prefigurat învierea Sa.

În popor, sărbătoarea este cunoscută și sub denumirile de Pobrajen, Pobrajeni sau Pobrejenie. Aceasta simbolizează nu doar strălucirea divină a lui Hristos, ci și speranța creștinilor de a dobândi lumina și slava dumnezeiască în viața veșnică.
Schimbarea la Față a Domnului, sărbătorită pe 6 august. Tradiții și  superstiții: ce nu este bine să faci în această zi - Știrile ProTV

Rugăciunea specială a zilei

Schimbarea la Față este un prilej de transformare interioară și purificare sufletească. Credincioșii sunt îndemnați să rostească o rugăciune puternică, prin care cer ajutor divin pentru a-și schimba viețile și a-și întări credința. Rugăciunea este următoarea:

„Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Cel ce Te-ai schimbat la față pe Muntele Taborului, arătând strălucirea Dumnezeirii Tale, luminează și sufletele noastre cu lumina cunoștinței de Dumnezeu și a iubirii față de aproapele. Dă-ne putere să ne schimbăm viețile, să urmăm poruncile Tale și să dobândim împărăția Ta cea veșnică. Amin.”

Tradiții și obiceiuri

În tradiția populară, Schimbarea la Față marchează începutul toamnei. Există credința că după această zi nu se mai culeg fructe din livezi, iar recolta lăsată neculesă va fi afectată de boli și dăunători.

Este, de asemenea, o zi în care se recomandă abstinența de la carne, chiar dacă sărbătoarea nu cade într-o perioadă de post, ca semn de respect și purificare spirituală.

În această zi specială, se spune că nu este bine să te cerți sau să fii supărat, deoarece acest lucru poate atrage ghinionul. O altă credință populară spune că sufletele celor decedați revin acasă pentru a vedea cum trăiesc cei rămași în viață.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *