Parerea noastra conteaza!
Românii care locuiesc sau călătoresc în Olanda au avut parte de o surpriză neplăcută în ultimele zile, după ce mai multe supermarketuri din rețeaua Coop au afișat mesaje dure, redactate exclusiv în limba română, direct la raft.
Un astfel de mesaj a fost surprins într-un magazin din zona Venlo, o regiune cunoscută pentru afluxul de turiști și muncitori sezonieri din România.
Textul, care sună astfel: „În caz de furt, veți fi imediat predați Poliției. Amenda minimă este de 181 de euro. Monitorizăm bunurile noastre atât vizibil, cât și invizibil.”, a generat controverse.
Fotografia postată pe rețelele sociale a devenit rapid virală, atrăgând sute de comentarii din partea comunității românești din diaspora. Mulți dintre aceștia au acuzat faptul că un astfel de mesaj, adresat exclusiv românilor, este o formă clară de discriminare și stigmatizare a întregii naționalități.
Criticile nu au întârziat să apară, mulți susținând că abordarea este discriminatorie. Un român din diaspora a subliniat pe rețelele sociale că „faptul că mesajul este doar în română întărește stereotipuri periculoase și izolează o întreagă comunitate etnică”.
Acesta consideră că mesajul nu este doar un avertisment, ci o etichetă colectivă care stigmatizează românii.

Deși furturile din magazine sunt o problemă reală în multe țări europene, modul în care lanțul olandez de supermarketuri a ales să comunice această problemă ridică întrebări.
Unii consideră că mesajul a fost pur și simplu o măsură practică de protecție a bunurilor, însă alții susțin că targetarea explicită a românilor este o formă evidentă de profilare etnică, care nu face decât să perpetueze stereotipuri negative.