Ministrul Muncii, Marius Budăi, va susține declarații de la ora 14.00, la finalul ședinței de guvern. Este prima ieșire publică a lui Budăi de la izbucnirea scandalului privind ororile din azilele groazei, în condițiile în care toate instituțiile cu atribuții legate de centrele de asistență se află în subordinea Ministerului Muncii, iar Centrul de Resurse Juridice (CRJ) spune că a încercat să avertizeze autoritățile încă din toamna anului trecut în privința situației din căminele de bătrâni din județul Ilfov, însă „niciuna dintre autorităţile competente nu a văzut vreo problemă”.
Marius BudăiFoto: Agerpres
HotNews.ro va transmite LIVETEXT declarațiile lui Budăi.
Agenția Națională de Protecție și Inspecție Socială, direcțiile generale de asistență socială, Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități – instituțiile ale căror atribuții vizează toate centrele de asistență socială – se află în subordinea Ministerului Muncii.
Vineri, la începutul ședinței de guvern, premierul Marcel Ciolacu a cerut demiterea conducerii Agenției Naționale de Protecție și Inspecție Socială, precum și a conducerii județene a acestui organism. De asemenea, șeful Guvernului a cerut demiteri la DGASPC Ilfov și Sectorul 3, precum și la Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități, în scandalul legat de ororile din cele trei centre de îngrijire şi asistenţă din Afumaţi şi Voluntari ale Asociaţiei „Sf. Gabriel cel Viteaz”, unde bătrânii erau ținuți în condiții inimaginabile, flămânzi și fără îngrijire medicală, cu răni până la os și plini de fecale.
„Cred că acest grup infracțional organizat cu complicitatea unor funcționari trebuie să răspundă cât mai repede și îi solicit dlui ministru al Muncii ca astăzi conducerea ANPIS si AJPIS Ilfov să fie demise”, a declarat vineri premierul Marcel Ciolacu.
Conducerea AJPIS Ilfov care are atribuții clare de control și autorizare a acestor centre au autorizat definitiv un centru pe 29.06.2023, un centru pe data 10.05.2023 și un centru autorizat provizoriu pe data de 10.05.2023.
„Domnul ministru o să meargă la briefing să vă arate pozele din dosar care arată că aceste centre sunt niște hoteluri de 5 stele și realitățile pe care le-a găsit presa acolo. Deci anumiți funcționari au schimbat pozele și realitatea și au dus către conducerea ANPIS către autorizare imagini și lucruri care nu aveau nicio legătură cu realitatea”, a spus Ciolacu.
Reamintim că o operațiune de amploarea a Poliției Române și DIICOT a avut loc marți dimineață, când anchetatorii au descins la trei azile pentru persoane vârstnice din județul Ilfov. Aproximativ 100 de persoane erau ținute în condiții inimaginabile, flămânde și fără îngrijire medicală, de către două grupuri infracționale, potrivit IGPR.
Două instituții publice cu responsabilităţi în domeniul asistenţei sociale şi protecţiei copilului sunt vizate, de asemenea, de o anchetă. Locuitorii din Voluntari au povestit că bătrânii stăteau dezbrăcați la gardul centrelor și cerșeau bani sau mâncare trecătorilor.
Bătrânii erau ținuți ca-n lagăr în cămine private din Voluntari, cu răni până la os și plini de fecale: „Condițiile de la Auschwitz. Cerșeau la gard, în pielea goală”.
Condițiile teribile din căminele de bătrâni au fost dezvăluite încă din luna februarie 2023 de o investigație jurnalistică a publicațiilor Buletin de București și Centrul de Investigații Media.
Medicii care i-au preluat pe bătrânii din azilele groazei sunt șocați: „Au fost depistate obiecte străine în stomac. Nasturi și mărgele. Probabil că de foame și-au mâncat hainele”.
CITEȘTE ȘI: