November 21, 2026

Patru generații de angajați se ciocnesc în echipele care muncesc în diverse organizații: de la aproape pensionarii Baby Boomers, la Generația X (cei trecuți de 40 de ani), până la Generația Y sau „millennials” (aproximativ 25-40 de ani) și proaspeții angajați ai Generației Z (tinerii născuți începând cu finalul anilor `90). Panorama pune în relație portretul-robot al șefului ideal cu o radiografie a factorilor care îi motivează și îi enervează pe angajați, în funcție de generația în care s-au născut.

Oppo RenoFoto: HotNews.ro / Victor Cozmei

Relațiile proaste cu șefii și efectele lor, de la mediu de lucru toxic pentru psihic, la plafonarea profesională, ocupă primele locuri în orice top al motivelor pentru care angajații își părăsesc jobul, indiferent de generație. Într-un an măcinat încă de efectele pandemiei, în care aproape jumătate din angajați se gândesc să își schimbe locul de muncă, calitatea șefilor și relația lor cu echipele din subordine sunt poate mai importante ca niciodată. Niște șefi inepți și pârjolul pe care îl pot crea asupra productivității angajaților sunt o ecuație care în această perioadă se poate transforma într-o bombă toxică pentru o întreagă companie.

Ca întotdeauna însă, lucrurile simple sunt de fapt complicate: cu patru generații de angajați prezente simultan în câmpul muncii, fiecare cu lista sa de lucruri care îi motivează și care îi enervează, e mai greu ca niciodată să definești șeful ideal. Cu ajutorul unor doctori în psihologie specializați în cultura organizațională, echipe și leadership, cum sunt Dragoș Iliescu și Lavinia Țânculescu-Popa, dar și a specialistei în resurse umane Iuliana Leurent, Panorama pune în relație portretul-robot al șefului ideal cu o radiografie a factorilor care îi motivează și îi enervează pe angajați, în funcție de generația în care s-au născut.

Nevoia acestei analize a prins rădăcini în vara dinaintea pandemiei, pe marginea unei piscine, cu un cocktail într-o mână și cu cea mai improbabilă lectură de vară în cealaltă, citind în reprize zgomotoase de râs „Cum să lucrezi pentru un idiot”. Cartea e celebrul îndreptar plin de umor al consultantului american John Hoover despre cum „să supraviețuiești și să prosperi, fără să îți ucizi șeful”. Era o perioadă când grija că un nou coronavirus va schimba lumea, inclusiv dinamica relațiilor de la muncă, chiar nu se afla pe lista de preocupări a nimănui (mai puțin a lui Bill Gates). Cu siguranță însă, asemenea personajului tolănit la soare, mintea multor angajați era ocupată și atunci, ca și acum, de cât de toxic poate ajunge un loc de muncă, din cauza șefilor nepotriviți.

„Șefii Idioți sunt acele sughițuri mutante de pe scara evoluției organizaționale, care, la fel precum gândacii, sunt imuni la calamitățile care fac să dispară oamenii cu adevărat talentați și creativi”.

– John Hoover, „Cum să lucrezi pentru un idiot”

„Deși idioții sunt scoicile lipite de nava supraviețuirii șefilor, ei pot totuși să aibă întrebuințări importante – atât timp cât nu sunt la decizie. Vestea proastă e că de obicei ei sunt la decizie. Vestea bună e că oamenii talentați și dedicați se pot ridica deasupra situației și pot evolua în ciuda șefilor lor idioți”, mai scria John Hoover în prima ediție a cărții sale.

De aceea, ne-am propus să săpăm mai adânc. Suntem în măsură să spunem că veștile proaste nu se opresc aici. Efectul Dunning-Kruger, care îi face pe cei mai incompetenți să aibă cea mai mare încredere în sine și în propriile capacități, și deci să se bucure de un succes mai mare pe scara ierarhică, e mai în forță ca niciodată, mai ales la tânăra Generație Z, a celor de 20 și ceva de ani, care vine tare din urmă. Tot ei sunt și cei mai narcisiști angajați, dar și cei mai fragili psihic și greu de motivat.

Sunt însă și vești bune. Șefii buni există, chiar dacă sunt rari. Iar companiile serioase alocă mai mulți bani ca niciodată pentru a-i descoperi și selecta, într-una dintre cele mai complexe piețe a muncii, în care activează acum nu mai puțin de patru generații.

Cele 4 generații de angajați și șefii lor ideali: ce îi motivează, ce îi enervează

Varietatea generațiilor care lucrează în același timp într-o organizație e mai mare ca oricând. De la aproape pensionarii Baby Boomers (generația născută începând cu finalul celui de-al Doilea Război Mondial, până în 1964), Generația X (cei trecuți de 40 de ani, născuți în perioada 1965-1980), până la Generația Y sau „millennials” (aproximativ 25-40 de ani, născuți în perioada 1981 până la finalul anilor `90) și proaspeții angajați ai Generației Z (tinerii născuți începând cu finalul anilor `90, începutul anilor 2000).

Anii de naștere ai fiecărei generații variază ușor în literatura de specialitate, iar în funcție de specificul țării pot fi definite alte cohorte generaționale, mai relevante pentru cultura locală (cum e și cazul României). Panorama a optat pentru clasificarea cea mai larg răspândită, pentru ușurința corelațiilor din discuție.

Psihologul Dragoș Iliescu s-a specializat în dinamica liderilor și a echipelor în cadrul unei organizații. El explică pentru Panorama că diferențele dintre generații nu sunt chiar atât de grosolane pe cât le fac să pară multe articole din literatura populară. Totuși, ele există. Nu toți oamenii dintr-o generație sunt la fel, însă „cohortele” (cum sunt denumite în limbajul de specialitate) sunt impregnate cu aceleași obiceiuri culturale ale unei perioade. „O generație are experiențe comune care o unesc – au ascultat aceeași muzică, au trecut prin aceleași șocuri sau crize”, explică Iliescu.

Pe fiecare astfel de generație o motivează și enervează lucruri specifice în relația cu șefii. O radiografie a acestor „motivatori” de la locul de muncă și a importanței lor pentru fiecare generație în parte poate fi un îndreptar extrem de util pentru oricine vrea să înțeleagă ce înseamnă un șef bun și unul prost, raportat la așteptările unor oameni atât de diferiți ca vârste și background socio-cultural.

O astfel de radiografie a reușit să facă pentru Panorama psihologul Lavinia Țânculescu-Popa, membră în comitetul director al APIO (Asociația de Psihologie Industrială și Organizațională), pe baza datelor strânse de la un eșantion de angajați români care se întind de-a lungul acestor patru generații. Desigur, pentru majoritatea angajaților, indiferent de generație, un lucru rămâne neschimbat: cel mai important lucru este recunoașterea meritelor și a performanțelor.

Citește articolul complet pe Panorama.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *