Instanța supremă – condusă de judecătoarea Corina Corbu – a făcut publică motivarea deciziei prin care un complet de trei judecători i-a achitat pe foștii ofiţeri de securitate Marin Pârvulescu şi Vasile Hodiş, acuzați că l-au torturat pe disidentul Gheorghe Ursu, care a murit la Jilava, în 17 noiembrie 1985. Cei trei magistrați argumentează, printre altele că victima „nu a fost un opozant al regimului comunist și nu s-a aflat în relații de adversitate cu organele de securitate ale statului, atât timp cât opiniile sale și dezacordul față de politica și conducerea de stat nu au fost făcute publice, nu a ajuns la cunoștința publicului larg pe vreo altă cale și nu au produs vreo consecință în realitatea exterioară (nu au fost de natură a propaga idei și concepții ostile ori de a instiga la acțiuni împotriva orânduirii socialiste)”.
Inalta Curte de Casatie si JustitieFoto: Agerpres
Foştii ofiţeri de securitate Marin Pârvulescu şi Vasile Hodiş, acuzați că l-au torturat pe disidentul Gheorghe Ursu, au fost achitaţi definitiv joi de către Înalta Curte de Casație și Justiție, care a reacționat „în urma luărilor de poziție din spațiul public” și a publicat motivele care au stat la baza deciziei.
Într-un document de 28 de pagini, cei trei magistrați argumentează, printre altele că victima „nu a fost un opozant al regimului comunist și nu s-a aflat în relații de adversitate cu organele de securitate ale statului, atât timp cât opiniile sale și dezacordul față de politica și conducerea de stat nu au fost făcute publice, nu a ajuns la cunoștința publicului larg pe vreo altă cale și nu au produs vreo consecință în realitatea exterioară (nu au fost de natură a propaga idei și concepții ostile ori de a instiga la acțiuni împotriva orânduirii socialiste)”.
Câteva fragmente relevante din motivare:
- „Înalta Curte, în acord cu prima instanță, reține că victima H nu a fost un opozant al regimului comunist și nu s-a aflat în relații de adversitate cu organele de securitate ale statului, atât timp cât opiniile sale și dezacordul față de politica și conducerea de stat nu au fost făcute publice, nu a ajuns la cunoștința publicului larg pe vreo altă cale și nu au produs vreo consecință în realitatea exterioară (nu au fost de natură a propaga idei și concepții ostile ori de a instiga la acțiuni împotriva orânduirii socialiste).
- Astfel, victima nu si-a manifestat public dezacordul față de politica și conducerea de stat și partid, astfel încât să devină o persoană periculoasă pentru securitatea statului, din cauza posibilității de influențare a opiniei publice și de instigare a populației împotriva conducerii de stat și partid.
„Persoana aflată în conflict cu organele statului comunist este acea persoană care avea opinii opuse celor ale regimului comunist totalitar și care a avut și îndrăzneala de a le exprima public”
- Opiniile și nemulțumirile sale au fost exprimate fie în jurnalul său intim, dar nu a fost făcut public, fie prin materialele transmise la postul de radio „Europa Liberă” (așa cum a rezultat din declarațiile victimei), dar nu a fost menționat numele său, fie prin păreri exprimate la locul de muncă, dar care nu au fost în măsură să atragă atenția organelor de securitate, fiind arestat și deținut pentru infracțiuni de drept comun (infracțiunea de operațiuni interzise cu mijloace de plată străine).
- De altfel, la acel moment, ca și victima H, existau numeroși cetățeni români care, într-un cerc restrâns, își manifestau dezacordul cu privire la regimul comunist și conducerea statului, fără, însă, a manifesta o atitudine critică în prezența unui public larg de natură să influențeze sau să instige populația împotriva conducerii de stat și partid.
- Or, persoana aflată în conflict sau în relații de adversitate cu organele statului comunist este acea persoană care avea opinii opuse celor ale regimului comunist totalitar și care a avut și îndrăzneala de a le exprima public, deschis, punându-se astfel în opoziție față de puterea comunistă, iar „persoana căzută sub puterea adversarului” este persoana aflată în opoziție față de puterea comunistă, care este arestată sau cercetată de organele statului tocmai pentru aceste opinii. Sub acest aspect, martorul J a precizat în declarația dată în fața instanței de apel că „Numărul opozanților deschiși, cu asumare a riscurilor, care au inițiat sau desfășurat activități contestatare la adresa regimului a fost unul mic.
„Nu se poate reține că victima este o „persoana căzută sub puterea adversarului””
- D-nul H, prin jurnalul care nu a fost dat publicității, putem considera că a fost opozant de for intim, interior. În ce privește articolele trimise la Europa Liberă pot fi considerate ca acte de opoziție, dar neasumate public. Când ne referim la opozanți ai regimului, ne referim la cei care au săvârșit acte publice grave, asumându-și riscuri. Din acest punct de vedere H nu e considerat opozant deschis.”
- Pe cale de consecință, nu se poate reține că victima H este o „persoana căzută sub puterea adversarului” atât timp cât opiniile sale despre regimul comunist și conducerea de stat și de partid nu au fost făcute publice, iar arestarea sa nu a fost dispusă de organele statului pentru opiniile pe care le-a consemnat în jurnalul său intim (așa cum s-a reținut anterior, victima a fost cercetată în stare de libertate pentru infracțiunea de propagandă împotriva orânduirii socialiste, prevăzută de art. 166 din Codul penal), ci pentru o infracțiune de drept comun, respectiv operațiuni interzise cu mijloace de plată străine, infracțiune recunoscută de victimă, în condițiile în care, la percheziția domiciliară, au fost găsite la domiciliul său mijloace de plată străine, care erau interzise la deținere.
- Având în vedere cele anterior expuse, Înalta Curte constată că fapta pentru care inculpații D și E au fost trimiși în judecată nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tratamente neomenoase, fiind astfel incidentă o cauză care împiedică exercitarea în continuare a acțiunii penale, respectiv cauza prevăzută de dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din Codul de procedură penală – fapta nu e prevăzută de legea penală.
- Constatându-se deja incidența unei cauze care împiedică exercitarea în continuare a acțiunii penale, este de prisos examinarea de către instanța de apel a celorlalte elemente de configurare a infracțiunii de tratamente neomenoase (elementul material al laturii obiective, urmarea imediată, legătura de cauzalitate, latura subiectivă), pentru care atât parchetul, cât și apelantele părți civile au făcut ample expuneri în motivele de apel, întrucât o astfel de analiză nu poate conduce la o altă finalitate.
- De asemenea, apărările formulate de intimații inculpați vizând încetarea procesului penal pentru autoritate de lucru judecat (inculpatul E ) sau încetarea procesului penal atrasă de nelegalitatea redeschiderii urmăririi penale (inculpatul D ) nu vor mai fi analizate, dat fiind faptul că soluția de achitare, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din Codul de procedură penală, este mai favorabilă inculpaților decât soluția de încetare a procesului penal, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. e) și i) din Codul de procedură penală și prevalează acesteia din urmă”.