FC U Craiova 1948 a obținut primul succes din actuala ediție de campionat, după ce s-a impus la limită pe terenul celor de la FC Botoșani, scor 1-0.
Jucatorii echipei U Craiova 1948Foto: Anca Tepei / Shutterstock Editorial / Profimedia
*Click pe numele marcatorului pentru a vedea golul*
Juan Bauza, eroul oltenilor în duelul de la Botoșani
Nicolae Dică și FC U Craiova 1948 au obținut primul succes din acest sezon, după un meci destul de dificil pe terenul celor de la FC Botoșani.
Prima repriză a fost una foarte intensă și cu destul de multe ocazii de poartă.
Unicul gol al partidei a fost înscris de Juan Bauza, care a reușit să deschidă scorul din pasa lui Sidibe (min 45+14).
În partea secundă, jocul a fost mai scăzut în intensitate, iar finalul a aparținut botoșănenilor, care au încercat să scoată măcar un punct din acest meci.
Astfel, oltenii ajung la cota 3 în acest sezon și ocupă poziția a 11-a, în timp ce formația antrenată de Marius Croitoru este pe locul 13, cu doar două puncte.
Programul etapei a 4-a din SuperLiga României
Vineri, 4 august
Universitatea Craiova – Hermannstadt 1-0
Sâmbătă, 5 august
FC Botoșani – FC U Craiova 1948 0-1
21:30 Universitatea Cluj – Dinamo București
Duminică, 6 august
18:15 Petrolul Ploiești – Farul Constanța
21:30 FCSB – CFR Cluj
Luni, 7 august
18:30 Sepsi OSK – Oțelul Galați
21:30 FC Voluntari – Rapid București