November 14, 2026

În România, concediul este de 21 de zile pe an pentru un angajat care are contract de muncă. Cei de la SRI au un regim diferențiat, dar fiind faptul că fac parte din categoria „personal militar”. Mai mult decât atât, ies și mai devreme la pensie.

Mulți sunt cei care visează să lucreze la stat, mai ales la instituția despre care mulți vorbesc, dar puțini cunosc detalii. Nu este de mirare că un post în cadrul instituției este atât de râvnit, dat fiind faptul că angajații au și beneficii atractive.

Angajați de la SRI / Sursă foto: Facebook

Câte zile de concediu au angajații SRI

Salariile de la SRI sunt confidențiale. Nu puteți afla nici dacă o persoană lucrează sau nu în cadrul instituției. Cei care știu atât de multe despre români știu să păstreze bine secretul, dar oferă, totuși, informații de interes general, printre care și zilele de concediu ale angajaților. Au dreptul chiar și la 38 de zile de concediu, odată cu acumularea vechimii, potrivit datelor comunicate pe site-ul oficial. Mai mult de atât, pot beneficia de liber sau permisii și în alte situații:

„În funcţie de vechimea în muncă, personalul militar din instituţie beneficiază de 32 sau 38 de zile calendaristice de concediu de odihnă anual, pe care îl poate planifica în funcție de propriile opţiuni.

Pe lângă acesta, cadrul legal în vigoare conferă şi alte drepturi precum concediu de studii, de formare profesională, de creştere a copilului, concediu de îngrijire a copilului bolnav, de acomodare, concediu paternal, concediu fără plată, medical, dar şi permisii pentru situaţii deosebite, precum căsătoria, naşterea unui copil sau pentru alte situaţii personale”.

(CITEȘTE ȘI: SRI face angajări. Cum trebuie să aplici pentru job și ce criterii trebuie să îndeplinești)

La ce vârstă se pot pensiona angajații

Cei care lucrează la SRI au dreptul de a ieși la pensie la vârsta de 60 de ani, indiferent de gen. Românii pot, în mod firesc, să se pensioneze la 65 de ani, dacă sunt bărbați și la 63 de ani, dacă sunt femei.

„Pensionarea se face conform legislaţiei naţionale în vigoare. În legea actuală (Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările şi completările ulterioare), vârsta standard de pensionare pentru cadrele militare bărbaţi şi femei este stabilită la 60 de ani, fiind mai redusă decât a angajaţilor din sectorul civil (65 de ani – bărbaţi şi 63 de ani – femei), dat fiind specificul activităţii. În funcţie de activitatea concretă desfăşurată, cadrele militare pot beneficia de reducerea vârstei standard de pensionare”, se arată pe site-ul SRI.

Amintim faptul că vârsta de pensionare a românilor ar putea crește la 65 de ani, potrivit planului Comisiei Europene.

(CITEȘTE ȘI: Un român a fost păcălit cu peste 9.000 de euro prin „metoda SRI”. Pentru ce dădea banii, de fapt)

2 thoughts on “Angajații SRI, concediu aproape dublu față de români. Cât de devreme ies la pensie”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *