October 20, 2026

Cine a fost mai bun dintre Pele și Maradona? A vorbi de unul fără să îl pomenești pe celălalt este imposibil. Rivalitatea și comparația lor au fost inevitabile, pentru doi dintre cei mai mari fotbaliști din toate timpuile. Deși nu s-au confruntat niciodată pe teren, având cariere în epoci diferite, mereu a existat o dezbatere pentru cine deține supremația.

Diego Maradon si PeleFoto: FRANK/ATP/SPP / Shutterstock Editorial / Profimedia

Pele sau Maradona? Cine a fost mai mare

Pentru brazilieni, Pele va rămâne mereu jucătorul celor trei Cupe Mondiale, cu peste 1.000 de goluri înscrise, Regele lor, scrie Marca.

Totuși, pentru argentinieni, Maradona va reprezenta întotdeauna fotbalistul de legendă care a condus echipa Albiceleste către gloria titlului mondial din Mexic 1986.

Daniel Passarella i-a descris excelent: „Maradona era mai atractiv când juca, dar Pele era mai inteligent”.

Federația Internațională de Istorie și Statistica Fotbalului (IFFHS) l-a desemnat pe Pele drept cel mai bun fotbalist al secolului trecut.

Dincolo de dezbaterea fotbalistică, Pele și Maradona și-au jucat multe „meciuri” în fața jurnaliștilor. Iată câteva dintre cele mai populare replici ale lor.

Săgețile lui Pele către Maradona

„Maradona a fost un jucător grozav, dar nu șuta bine cu piciorul drept și nu marca cu capul. Singurul gol important înscris cu capul l-a marcat de fapt cu mâna”.

„Mama a spus întotdeauna că am fost mai bun”.

„Maradona nu este un exemplu bun. A fost un fotbalist grozav, dar, din păcate, trebuie să vedem ce s-a întâmplat cu el”.

Săgețile lui Maradona către Pele

„Aceștia doi părăsesc muzeul pentru a vorbi și a spune prostii. Sunt doi proști”. (Referindu-se la Pele și Beckenbauer)

„Pele a luat pastila greșită. În loc să ia somnifer, a luat pastila de dimineață. Îi sugerez ca data viitoare să ia pastilele corect înainte de a vorbi. Și să-și schimbe medicul”.

„Pele a jucat cu fotbaliști care nici măcar nu se puteau mișca”.

„Nici nu îl putem învinovăți: nu a făcut nimic timp de 20 de ani. Singurul loc în care îl poți vedea este la decernările de premii, în spatele președintelui FIFA și arată ca o păpușă cu telecomandă”.

Iar în încheiere, Pele a tranșat singur această dezbatere: „Di Stefano a fost mai bun decât mine și Maradona”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *