S-au descoperit informații exclusive din dosarul DIICOT, care includ înregistrări ale discuțiilor dintre cei vizați, printre care și numele cunoscutului manelist Tzancă Uraganu.
Andrei Velcu, cunoscut în lumea manelelor drept Tzancă Uraganu, a fost implicat într-un incident la un chef la care a cântat și a oferit dedicații.
În stenogramele prezentate, se poate observa cum artistul le servește clienților dedicații în valoare de sute de euro, menționând nume precum familia Caran.
Ulterior, lui Tzancă i s-au cerut banii înapoi, iar membrul clanului Caran, Adrian Toma, zis Guriță, l-a luat pe sus pe manelist.
Nuțu Cămătaru a sarit în ajutor
Într-o scenă tensionată, i s-au cerut 2.000 de euro, iar finul lui Nuțu Cămătaru, Cristian Stanciu, a intervenit pentru a-l apăra pe artist.
În final, Tzancă a fost nevoit să returneze o parte din bani, iar incidentul a fost urmărit și de bodyguarzii manelistului, fără a interveni.
Dosarul clanului Caran vizează o serie de infracțiuni, inclusiv constituirea unui grup infracțional organizat, șantaj, tentativă de omor, proxenetism și altele.
Procurorii descriu un model infracțional piramidal, condus de liderul grupului, Constantin Răducanu, zis Costel Caran, și frații săi, Emil și Aurel.
Gruparea Caranilor a încercat să controleze anumite zone cheie din București și cluburile din Mamaia Nord.
