August 26, 2026

Sute de oameni din Alba Iulia s-au trezit cu banii luați și fără locuință, după ce un dezvoltator imobiliar local le-a vândut aceleași apartamente de mai multe ori.

Victimele, nemulțumite de atitudinea autorităților, au protestat în fața Judecătoriei din oraș, sperând să își facă dreptate.

Se pare că dezvoltatorul imobiliar a reușit să vândă aceleași apartamente mai multor persoane, fără ca acestea să știe că dețin deja proprietari.

Situația a fost descoperită de una dintre păgubite, care a alertat și restul victimelor. Acestea s-au mobilizat și au încercat să își rezolve problema pe cale legală, însă până acum nu au primit niciun răspuns.

„N-am primit niciun fel de notificare scrisă. A descoperit o doamnă din Canada. A creat un grup de WhatsApp în urmă cu aproape 1 an și a încercat să afle cine sunt vecinii și și-a dat seama că sunt apartamente cu nr.6 în același bloc, mai multe apartamente.

De acolo s-au trezit suspiciuni că de fapt s-a vândut același apartament de mai multe ori”, a spus unul dintre păgubiți, potrivit realitatea.net.

Cumpărătorii, revoltați și fără speranță că justiția îi va ajuta, se simt abandonați de autorități. „74.000 de euro, i-am depus până la urma dosar penal și nu am primit nici o confirmare.

Sper că se rezolvă nu știu, trăim în România și mă aștept să nu se rezolve nimic sau să se prescrie dosarele. De asta sunt aici că nu am încredere în justiție”, a declarat un alt păgubit.

Dezvoltatorul imobiliar s-a declarat insolvent, iar păgubiții speră să își recupereze banii. „Am plătit 34.000 de euro și urma să mai plătesc încă o rata de vreo 8.000 de euro la finalizarea lucrărilor.

Suntem 18 persoane care am virat banii în contul lui personal și nu ne-a înscris la masa credala. A trebuit să depunem contestatații, contestațiile sunt judecate în 14 Februarie se dau rezultatele în 28 Februarie.

În legătura cu contestațiile chiar mi s-a spus că șansele pentru contestație să ne înscriem la masa credală sunt 0”, a povestit supărat un alt păgubit.

Problema a ajuns în atenția autorităților, iar acum s-a deschis un dosar penal pentru înșelăciune. În ciuda încercărilor de a rezolva problema pe cale legală, cumpărătorii rămân fără locuință și cu banii luați.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *