April 18, 2026

Franța este pe cale să aducă în atenția publicului un nou proiect de lege extrem de controversat, care a stârnit deja ample dezbateri în societate.

Președintele Emmanuel Macron a anunțat că se pregătește să promulge o lege denumită “un ajutor pentru a muri”, un pas major în privința legislației privind finalul vieții în această țară.

După ce a legalizat avortul, Franța pare să meargă în direcția unei noi decizii sociale importante.

Propunerea prevede acordarea unui „ajutor pentru a muri” în anumite condiții stricte.

Conform declarațiilor președintelui francez pentru publicațiile La Croix și Liberation, pacienții majori, afectați de boli incurabile cu prognostic vital angajat pe termen scurt și mediu și care suferă de dureri refractare, vor putea solicita acest ajutor pentru a-și pune capăt suferinței.

Cu toate acestea, propunerea exclude minorii și pacienții cu boli psihice sau neuro-degenerative care le afectează discernământul, precum Alzheimer.

Procesul de solicitare a acestui ajutor va implica un aviz favorabil din partea unei echipe medicale, iar persoana în cauză va putea să primească o substanță letală, pe care să o administreze singură sau cu ajutorul unei terțe persoane.
Franța va legaliza eutanasia. Emmanuel Macron anunță o lege care oferă un  „ajutor pentru a muri”.

Este important de menționat că, deși acest lucru poate părea a fi o formă de sinucidere asistată, președintele Macron a subliniat că dorește evitarea acestor termeni, iar dezbaterea asupra acestui subiect rămâne intensă în Franța.

Actuala lege, cunoscută sub numele de Claeys-Leonetti, permite sedarea profundă și continuă pentru pacienții cu suferințe refractare, însă nu autorizează sinuciderea asistată sau eutanasia.

Macron a anunțat și o întărire a îngrijirilor paliative, cu un investiții suplimentare de un miliard de euro în următorii zece ani.

Schimbarea legii privind sfârșitul vieții era o promisiune de campanie a lui Macron, care a amânat luarea unei decizii după crearea unei „convenții cetățenești” asupra acestui subiect.

În Europa, mai multe țări au legislație care autorizează eutanasia și/sau sinuciderea asistată, iar Franța pare să se îndrepte către o schimbare semnificativă în acest sens.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *