May 24, 2024

Românii se pot bucura de o vară incendiară în acest an pe litoral! În urma succesului festivalului Beach Please, și Neversea a dezvăluit că va găzdui unii dintre cei mai aclamați artiști internaționali ai momentului. Iată ce vedete muzicale vor electriza atmosfera pe scena Neversea în 2024!

Fără îndoială, Neversea este unul dintre cele mai mari festivaluri din România. Cei care încă nu și-au asigurat biletele, cu siguranță o vor face în curând, având în vedere lista impresionantă a artiștilor care vor încânta scenele din Constanța. Pe scena Neversea vor urca nume mari anul acesta!

Citește și: OFFSET, FOSTUL SOȚ AL LUI CARDI B, SURPRINS ÎN TIMP CE STĂTEA LA COADĂ SĂ ÎȘI CUMPERE MÂNCARE ÎN COSTINEȘTI. FILMAREA S-A VIRALIZAT RAPID

Ce artiști vor urca pe scena Neversea

Neversea a devenit un eveniment tradițional. De-a lungul anilor, iubitorii de distracție au fost întâmpinați cu brațele deschise la malul mării, unde au avut oportunitatea să cânte și să danseze pe ritmurile unor artiști de renume. În 2024, Neversea a întrecut așteptările fanilor, oferind un line-up spectaculos.

Organizatorii s-au asigurat că oferă suficiente motive pentru ca doritorii să-și cumpere biletele imediat. Orice urmă de îndoială a fost spulberată odată ce au fost anunțați artiștii din acest an.

Pentru ediția din 2024, Neversea va găzdui peste 150 de artiști de renume internațional. După ce prezența unora dintre ei a fost confirmată, faniilor nu le mai rămâne decât să numere zilele până la începerea oficială a festivalului.

Anul acesta, festivalul Neversea va avea loc între 4 și 7 iulie, iar printre artiștii cap de afiș se numără Maluma. Celebra vedetă din Medellin revine în România pentru a treia oară,

Însă nu doar fanii muzicii latino au motive să participe la Neversea în acest an. G-Eazy și-a confirmat, de asemenea, prezența la acest festival de pe malul mării. Nu este străin de publicul de la Neversea, iar cei care l-au văzut în trecut știu că acesta aduce cu el o atmosferă de neuitat.

La ce preț se vând biletele anul acesta

La ediția din acest an a festivalului Neversea, participanții vor avea ocazia să se bucure și de prezența unor artiști precum Don Diablo, Alok, Salvatore Ganacci și Mahmut Orhan. Dar lista nu se oprește aici. Bebe Rexha și fostul membru al trupei Backstreet Boys, Nick Carter, vor fi și ei prezenți la eveniment. Pentru a asigura o atmosferă de neuitat, li se vor alătura și Sofi Tukker și Tujamo.

Organizatorii mai pregătesc și alte surprize. Se pare că în curând va fi anunțat un nou val de artiști. Line-up-ul încă nu este complet, așa că fanii festivalului ar putea avea parte de surprize uriașe.

În spațiul online, mulți au anticipat apariția lui Dua Lipa și a lui Tate McRae pe scena Neversea anul acesta, conform indiciilor primite. Deși numele lor nu au fost încă anunțate, există posibilitatea ca cele două artiste să fie incluse în ultima rundă de anunțuri.

Organizatorii Neversea se așteaptă la o prezență masivă a festivalierilor în acest an, având în vedere că în 2023 au fost prezenți peste 270.000 de oameni. În același timp cu festivalul de la malul mării, va avea loc și SAGA Festival în Capitală, unde vor performa Nicki Minaj, TYLA și mulți alții.

În prezent, biletele pentru Neversea nu s-au epuizat. Ba chiar cei care se înscriu pe grupul de WhatsApp dedicat festivalului primesc o reducere de 20 de euro. Prețurile pentru categoria General Access încep de la 400 de lei și ajung până la 690 de lei, în timp ce persoanele sub 25 de ani plătesc 342 de lei la această categorie. Pentru categoria VIP, costul este de puțin peste 1.500 de lei.

Citește și: MINUNEA DIN COMUNA BONȚIDA. PARADISUL ROMÂNESC, CU PEISAJUL PERFECT, I-A CUCERIT PÂNĂ ȘI PE AMERICANI

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *