October 20, 2026

DNA a anunțat oficial marți că Alexandru Pițurcă, fiul lui Victor Pițurcă, a fost reținut în dosarul privind achiziţia de utilaje şi măşti de protecţie în perioada pandemiei de COVID-19, acuzațiile fiind aceleași ca în cazul fostului selecționer al naționalei de fotbal. Procurorii propun arestarea preventivă a lui Alexandru Pițurcă, dar și a șefului Romarm, Gabriel Țuțu, pus în libertate între timp, fără nicio restricție.

Victor Piturca, la DNAFoto: Inquam Photos / George Calin

DNA a anunțat printr-un comunicat de presă reținerea pentru 24 de ore a unui om de afaceri, pentru infracțiunea de cumpărare de influență.

Surse judiciare au declarat pentru Hotnews.ro că este vorba despre Alexandru Pițurcă, iar ordonanța de reținere în cazul acestuia va fi valabilă până miercuri la ora 14.30.

Dosarul cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile va fi trimis marți Tribunalului București.

Și în cazul șefului Romarm procurorii au propus arestarea preventivă, dosarul urmând să fie trimis Tribunalului tot marți, conform surselor citate. Între timp, șeful Romarm este în libertate, fără nicio măsută instituită împotriva sa.

Acuzațiile DNA în cazul lui Alexandru Pițurcă sunt aceleași aduse și fostului selecționer al naționalei de fotbal a României:

  • „Pe fondul pandemiei generate de virusul COVID – 19, în perioada 19.03.2020 – 10.04.2020, omul de afaceri ar fi acceptat, în mod direct, condițiile impuse de inculpatul Țuțu Gabriel (descrise în comunicatul anterior) în schimbul cărora acesta din urmă ar fi lăsat să se creadă că are influență asupra unor funcționari din cadrul M.Ap.N. și că îi va determina pe aceștia să încredințeze direct și fără proceduri publice contracte de furnizare produse de protecție împotriva coronavirusului asocierii din care făcea parte și societatea administrată de inculpat.
  • De asemenea, inculpatul Țuțu Gabriel ar mai fi promis că îi va determina pe aceeași funcționari să efectueze recepția produselor respective, chiar dacă acestea erau neconforme și să achite la timp facturile emise în acest sens.
  • Așa cum am precizat și anterior, în contextul menționat mai sus, inculpatul Țuțu Gabriel ar fi primit printr-un intermediar, suma de 50.000 lei, reprezentând prețul traficului de influență”.

DNA mai precizează că în acest dosar sunt urmărite penal și alte persoane.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *