December 1, 2023

După o pauză de 8 ani, naționala de fotbal s-a calificat la EURO 2024. Pentru reușita României în meciul cu Israel, „tricolorii” vor fi recompensați așa cum se cuvine, prin prime. Sumele primite de 3 jucători titulari nu sunt deloc mici, dar nici Edi Iordănescu nu se poate plânge. 

Pe data de 18 noiembrie a avut loc meciul dintre Israel și România. Cetățenii au urmărit, cu sufletul la gură, speranța la calificare, care s-a și materializat, cu scorul de 2 la 1 pentru națională. Momentul a fost privit cu mare bucurie de microbiști și simțit cu emoție de jucători. Pentru performanța lor, vor primi și sume pe măsură.

Prime pentru jucătorii naționalei după calificarea la EURO 2024

Andrei Burcă, Radu Drăgușin și Nicolae Stanciu ar primi cele mai mari sume de la națională pentru că sunt jucătorii care au stat cele mai multe minute în teren. De asemenea, au înscris și cel mai mare număr de goluri. Astfel, cei 3 jucători ar ajunge la sume cuprinse între 150.000-160.000 de euro pentru calificarea la EURO 2024.

Nu mai puțin de 10 milioane de euro vor merge către FRF. Pentru a acoperi cheltuielile necesare deplasării la meciurile preliminare și pentru partidele pe teren propriu, cheltuiala este de aproximativ două milioane de euro. Restul banilor pot fi împărțiți între membri echipei, potrivit GSP.

(CITEȘTE ȘI: Efectele calificării la EURO 2024. Radu Drăgușin a bătut palma și devine cel mai scump transfer din istoria României. 30 de milioane de euro pentru fundașul de fier al naționalei)

Prima lui Edi Iordănescu

Poate una dintre cele mai mari prime le va încasa Eward Iordănescu, respectiv 200.000 de euro.

„O bucurie fără margini, probabil zilele următoare vom conștientiza mai bine. Am crezut în băieți. Păreri, critici, critici au fost din prima zi de când am venit, dacă era mai multă toleranță poate puteam să facem și mai bine și mai repede. A fost greu. S-au făcut și multe nedreptăți când am venit la națională, dar merge în plan secund.

Vreau să mulțumesc familiei, părinții mei, frații mei au fost la meci aici, au venit după națională peste tot. Le mulțumesc tuturor celor care au crezut în echipa națională, de la început sau pe parcurs. Mulțumesc Federației și președintelui care mi-a dat credit total și mână totală liberă, am luat deciziile pe care le-am crezut de cuviință. În ultimul rând îi mulțumesc Lui Dumnezeu, eu sunt credincios”, a spus selecționerul, după meci.

(CITEȘTE ȘI: Ianis Hagi a zdrobit-o pe Alexia Eram! Românii nu au stat la discuții și au mutat postul pe Prima TV, să vadă calificarea la EURO 2024)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *