October 13, 2024

Un bărbat angajat al Companiei Naționale Poșta Română SA din București a reușit să fugă cu pensiile mai multor bătrâni, iar o parte din bani i-a jucat la păcănele. Poștașul nu este la prima abatere. Prejudiciul produs a fost în valoare de 90.110 lei, însă suma de bani furată a fost mult mai mare. 

Întâmplarea a avut loc în perioada iulie-august a acestui an. Poștașul din București ar fi trebuit să distribuie pensiile bătrânilor pentru luna august 2023. Bărbatul a falsificat semnăturile a trei beneficiari, precum și semnătura de primire a unui asistent social – ar fi trebuit să intre în posesia unei alocații din luna iunie.

Citește și: PENSII FĂRĂ NUMĂR! UN POȘTAȘ S-A ÎMBĂTAT ȘI A ÎMPĂRȚIT BANII PENSIONARILOR CLIENȚILOR DIN BARUL ÎN CARE SE CINSTEA

Câți bani a reușit să fure poștașul din pensiile bătrânilor din București

Bărbatul și-a însușit suma de 141.960 de lei și cu o parte din ei s-a dus la o sală de jocuri de noroc din Sectorul 5 al Capitalei. Mai exact, acesta a jucat la păcănele suma de 90.110 lei. Poștașul nu a apucat să cheltuie toți banii deoarece victimele au anunțat reprezentanții instituției că nu și-au primit banii. Totodată, când a fost prins de către autorități, poștașul mai avea la el suma de 51.850 de lei, bani pe care i-a înapoiat. Prejudiciul cauzat Companiei Naționale Poșta Română SA se ridică la 14.454 de lei.

“Din cercetările efectuate a rezultat că inculpatul P.G., în calitate de factor poştal (…) în timp ce se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu, la data de 09.08.2023, în jurul orelor 10.00, şi-a însuşit suma de 141.960 lei, sumă pe care a primit-o în gestiune, în vederea distribuirii pensiilor către persoanele îndreptăţite, şi a folosit-o în interes personal. Inculpatul a falsificat semnătura de primire a trei beneficiari de mandate plată pensie, pensii ce urmau a fi achitate pentru luna august 2023, precum şi semnătura de primire a unui beneficiar de mandat plată prestații asistenţă socială – alocație ce urma a fi achitată pentru luna iunie 2023, după care a folosit cele patru mandate astfel falsificate, în cadrul angajatorului, pentru a crea aparența că a achitat beneficiarilor de drept sumele de bani consemnate pe aceste înscrisuri oficiale, deşi în realitate îşi însușise banii în scop personal”, se arată în comunicatul Judecătoriei Sectorului 5 București.

Vineri, 17 noiembrie 2023, poștașul a fost trimis în judecată sub control judiciar și acuzat de delapidare, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *