Ediția de marți seara de la Survivor a fost una plină de emoții și momente neașteptate. Doi concurenți din tabăra Faimoșilor au fost eliminați. Ada Dumitru și Mihai Zmărăndescu au părăsit competiția din Republica Dominicană. Ambii și-au luat rămas-bun de la concurenții rămași să lupte pentru marele premiu. În momentul în care Mihai Zmărăndescu a fost eliminat, Ionuț Iftimoaie i-a șoptit ceva la ureche.
Săptămâna unificării a adus noi schimbări și provocări pentru concurenți, astfel că cei din tabăra Faimoșilor au fost nevoiți să se amestece cu cei din tabăra Războinicilor. În plus, ambele tabere au primit mentori noi, care să-i ajute la jocuri și să-i încurajeze. În cazul echipei Faimoșilor, Zanni și Elena Chiriac au fost cei care i-au sprijinit, în timp ce Alex Delea și Oana Ciocan au fost alături de Războinici.
Din păcate, Mihai Zmărăndescu a părăsit competiția Survivor România din cauza voturilor puține pe care le-a obținut în cadrul votului general. Ada Dumitru a fost eliminată tot în cadrul ediției de marți seara, din cauza unor motive medicale. Ada și Zmărăndecsu au trebuit să-și ia rămas bun de la colegii lor și de la experiența unică oferită de jungla dominicană.
Amândoi au reușit să ofere momente memorabile și să-și demonstreze abilitățile în fața telespectatorilor.

Ce i-a șoptit Ionuț Iftimoaie lui Zmărăndescu, după ce a fost eliminat
Câțiva dintre colegii faimoșilor care au fost eliminați au ales să spună câteva cuvinte despre parcursul celor doi concurenți. Ionuț Iftimoaie a ales să-i spună câteva cuvinte lui Zmărăndescu, însă nu de față cu toată lumea. Gestul l-a uimit până și pe Kamara.
„Îmi pare rău”, i-a șoptit Iftimoaie, sugerând că își dorea ca Zmărăndescu să rămână în competiție.
„-Îmi pare rău!
– Nu-i nimic, stai liniştit.
– Aveam nevoie de tine.
– Nu-i nimic, stai liniştit.
-Mult succes şi ne vedem acasă”, a spus Zmărăndescu, încercând să-și accepte cu demnitate eliminarea.