Zeci de petrecăreţi înarmaţi cu ouă şi făină, cunoscuţi sub numele de “Els Enfarinats” (cei acoperiţi cu făină), au pus stăpânire pe oraşul spaniol Ibi, miercuri, cu ocazia unui festival cu o tradiţie de 200 de ani de Ziua Sfinţilor Inocenţi, marcată în fiecare an la 28 decembrie, relatează Reuters, potrivit Agerpres.
Petrecareti imbracati in haine militare (Els Enfarinats) s-au batut in Spania cu oua si faina in cadrul unei false lovituri de statFoto: JAIME REINA / AFP / Profimedia
Îmbrăcaţi în haine militare şi purtând eşarfe, participanţii la festivalul în timpul căruia se simulează o lovitură de stat în oraşul cu puţin peste 23.000 de locuitori din regiunea estică Valencia, s-au bătut cu circa 10.000 de ouă şi 600 de kilograme de făină.

Falși puciști (Els Enfarinats) bătându-se cu ouă / FOTO: JAIME REINA / AFP / Profimedia
Sub un nor de făină şi artificii, Els Enfarinats se luptă, conform tradiţiei, cu L’Oposicio (opoziţia) pentru a prelua conducerea oraşului Ibi şi a introduce legi ciudate, cum ar fi impunerea amenzilor pentru mersul pe trotuar sau ca încasările din amenzi să fie direcţionate către acţiuni caritabile.