October 5, 2024

Este doliu în lumea muzicii internaționale. George Brown, figură iconică a muzicii jazz, soul și funk, s-a stins din viață la vârsta de 74 de ani. În urmă cu 3 ani, artistul fusese diagnosticat cu cancer la plămâni. Reușise să învingă boala, însă anul acesta a recidivat. Vezi detaliile mai jos, în articol.

George Brown, un artist extrem de îndrăgit pe scena internațională, a murit la vârsta de 74 de ani. Decesul a survenit joi, 16 noiembrie 2023, în cursul serii. Era considerat un adevărat „icon” al muzicii jazz, soul și funk, punând bazele unei trupe, alături de alți 7 muzicieni. Cântărețul din New Jersey a dus o luptă acerbă cu o boală cumplită, și anume cancerul.

În urmă cu 3 ani, artistul fusese diagnosticat cu cancer la plămâni. Despre acest aspect vorbise în cadrul stației TV KCAL din Los Angeles. A trecut printr-o serie de transformă, o operație și chimioterapie. Reușise să se vindece, reîntorcându-se pe scenă, în 2022. Apoi, anul acesta, boala i-a recidivat. Se retrăsese de pe scena muzicală internațională, iar la câteva luni de la această decizie a decedat.

Vezi și SFÂRȘIT TRAGIC PENTRU UNUL DINTRE ACTORII DIN BLACK PANTHER! BĂRBATUL ȘI TREI DINTRE COPIII SĂI AU MURIT ÎN URMA UNUI GRAV ACCIDENT RUTIER

George Brown fondase trupa Kool and the Gang, alături de alți 7 muzicieni

În anul 1964, George Brown, alintat de apropiați și public drept „Funky”, fondase trupa Kool and the Gang. Formația a luat naștere în New Jersey, locul de naștere al artistului. De altfel, a fost și baterist în formație, ani la rând. De-a lungul timpului, trupa a făcut parte din topul preferințelor ascultătorilor.

Printre piesele ascultate îndelung de fani se numără „Too Hot”, „Ladies Night”, „Joanna” și „Celebration”. A cântat alături de frații Robert „Kool” Bell (bass) și Ronald Bell (clape), Dennis „Dee Tee” Thomas (saxofon), Robert „Spike” Mickens (trompetă), Charles Smith (chitară), Woodrow „Woody” Sparrow și Ricky Westfield (clape).

Muzica lui George Brown a ajuns îndrăgită și de alți artiști de pe scena internațională, integrând părți ale sale în piesele lor. Printre aceștia se numără Beastie Boys, Jay-Z, Madonna, Janet Jackson, Cypress Hill și The Killers.

Vezi și TRUPA THE BEATLES A LANSAT ULTIMA MELODIE. CUM A FOST POSIBIL, LA ANI DE ZILE DE LA MOARTEA LUI JOHN LENNON

În anul 2013, formația Kool and the Gang a lansat un album de Crăciun, intitulat „Kool for the Holidays”. S-a marcat, astfel, cel de-al 24-lea album al trupei făcut în studio. Doi ani mai târziu, în 2015, trupa a primit o Stea la Hollywood, pe „Walk of Fame”.

George Brown era căsătorit cu Hannah Brown și era tăticul a 5 copii, arată CNN.

Sursă foto: capturi video YouTube

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *