
Căpșunile sunt printre cele mai adorate fructe. Iată ce e bine să pui lângă ele ca să te bucuri de o recoltă abundentă , sănătoasă si protecție împotriva dăunătorilor.
Iată care sunt plantele ce vor proteja aceste daruri dulci:
Spanacul
Este ca un protector tăcut pentru căpșuni . Are un sistem de rădăcini ce împiedică buruienile sa crească, nu le ia lumina, nu creste prea înalt , iar in timp ce se dezvoltă rădăcinile hrănesc pământul in care toate cresc.
Salata verde
Cu frunzele ei mari acoperă pământul si nu lasă buruienile să se dezvolte. În timp rădăcinile ei curăță și îmbunătățesc solul .
Mărarul
Este un prieten excelent pentru căpșuni , acesta nu face umbră ,in schimb îndepărtează anumite insecte dăunătoare iar florile mărarului atrag sute de libelule ce consumă afide.
Sparanghelul
Se plantează intre rândurile de căpșuni, are rădăcini puternice si gust apreciat. Se înțelege bine cu căpșunile si îmbunătățește solul.
Busuiocul
Busuiocul are o mulțime de beneficii în grădină. Plantează peste tot busuioc, printre căpșuni, printre trandafiri, printre roșii, ardei sau dovlecei. Florile lui eliberează un ulei volatil parfumat și plăcut pentru noi, dar care nu este deloc plăcut pentru insectele dăunătoare.
Rozmarin
Aceleași beneficii ca busuiocul, însă rozmarinul este excelent pentru culturile de căpșune, salată verde și verdețuri. Și el eliberează în aer, când înflorește, uleiuri volatile care țin departe insectele dăunătoare, dar atrage albinele polenizatoare.
Trifoi
Trifoiul atrage o mulțime de insecte benefice, polenizatoare. În plus, rețeaua lui de rădăcini fixează azotul și alte săruri benefice în sol, împiedicând dezvoltarea buruienilor. Plantează trifoi alb sau roșu la marginea culturilor de căpșuni.
Usturoiul
Are un miros puternic care ține insectele la distanță si protejează căpșunile de dăunători .
Oregano
Protejează căpșunii de insectele dăunătoare si ajută la menținerea unui echilibru natural in grădină. Aducând multiple beneficii , sănătate si energie curată plantelor din jur, mai ales capsunilor .
Coriandru
Iubit precum pătrunjelul și mărarul, coriandrul are o aromă distinctă și dulceagă, care ne place atât de mult în mâncare. Dar aroma lui nu este apetisantă pentru insecte. Îl poți planta printre căpșuni, deoarece le protejează și nu le împiedică deloc dezvoltarea.