Oana Roman și Marius Elisei au avut o relație cu multe suișuri și coborâșuri, certuri și împăcări. Au fost împreună timp de un deceniu, iar în urma poveștii lor de iubire a rezultat și Isabela. Vedeta a pus capăt oricărei legături pe care a avut-o cu fostul ei soț, însă și-a dorit ca acesta să fie mereu alături de fetița lor. În opinia fiicei lui Petre Roman, acest lucru nu s-a întâmplat. Între timp, bărbatul și-a găsit o nouă iubită, alături de care se simte foarte fericit, așa cum reiese din postările lui din mediul online. Cum arată noua parteneră de viață a lui Marius Elisei? Imaginile cu ea au stârnit multe reacții pe internet.
Marius Elisei a reușit să treacă rapid peste separarea definitivă de fosta lui soție și a dat-o uitării pe Oana Roman, când nimeni nu se aștepta. Acesta și-a dorit să nu mai aibă nicio legătură cu fosta lui parteneră și ca drept dovadă a început o nouă relație. Bărbatul este mai fericit ca niciodată alături de noua lui iubită și se pare că relația lor merge strună, căci s-au mutat și împreună. Chiar el mărturisea, într-o emisiune TV, că este în al nouălea cer alături de brunetă și că nu are de ce să aștepte pentru a face pasul următor în relația lor. Fostul soț al Oanei Roman a vorbit și despre posibilitatea de a avea un copil alături de aleasa inimii lui.
„De ce nu?! (n.r. se gândesc la un viitor împreună, să aibă un copil) Nu știm ce ne rezervă viața. Suntem mulțumiți că suntem împreună, suntem fericiți împreună. Ne bucurăm unul de celălalt. Ne e foarte bine împreună. Da (n.r. s-au mutat împreună), nu mai e pe timpul ăla, stai să mai treacă… Dacă simțim un lucru, noi îl facem. Nu trebuie să așteptăm nu știu câte zile sau luni, sau ani ca să vedem dacă e ok sau nu. Care e problema? Până în momentul de față nu s-a întâmplat nimic, încât să ne supărăm unul pe celălalt, nu suntem scandalagii. Sănătoși să fim, ce o vrea Dumnezeu de aici încolo”, declara Marius Elisei, în timpul unei emisiuni TV.
Imaginile cu iubita lui Marius Elisei care au încins internetul
Gabriela Elena (40 de ani) este noua iubită a lui Marius Elisei, iar imaginile cu ea au stârnit numeroase reacții pe rețelele de socializare. Aceasta este pasionată de sport și merge la sală ori de câte ori are ocazia. Femeia ține mult la silueta ei și are un trup de invidiat, care a încins imaginația multora de pe internet. Fostul soț al Oanei Roman are numai cuvinte de laudă la adresa partenerei lui și se simte mândru că stă în dreapta unei astfel de femei. Ba chiar, noua parteneră l-a îndemnat să facă mai mult sport, iar adesea sunt văzuți împreună în parc la alergat.
Mulți au făcut haz de necaz referitor la relația lui cu Oana Roman, însă au ținut să-l felicite pe Marius pentru noua alegere din viața lui.
„Mă bucur să te văd fericit după atâtea încercări de a fi fericit. Foarte frumoasă partenera, frumoși amândoi. Nu vă cunosc, dar mă bucur din suflet pentru voi”, a fost un comentariu.
„Bine că ai scăpat de Oana. Foarte rea era!”, i-a comentat altcineva.
„Fiecare își face viața cum vrea, e viața lui și o trăiește. Bravo, Marius. Fii puternic. Nu te interesează ce zice lumea. Să fii fericit cu aleasa inimii tale. Fiecare are dreptul la fericire”, i-a scris cineva.
„Are zâmbetul Oanei”, a comentat cineva râzând.
„Felicitări! Ador acest cuplu! Distracție plăcută”, a fost alt comentariu.