
În noaptea de marți, 30 mai, spre miercuri, 31 mai, în comuna Botoroaga, sat Valea Cireșului, o mașină în care se aflau 5 tineri a fost lovită de locomotiva unei garnituri de tren. În accident și-a pierdut viața Florina, o tânără de doar 15 ani. Iubitul fetei își strigă durerea pe rețelele de socializare, acolo undea a transmis un mesaj dureros.
Seara trecută s-au petrecut scene dramatice pe o șosea din Teleorman. Din primele informații, se pare că la volanul mașinii se afla o tânără de 19 ani, din orașul Videle, județul Teleorman, care nu a respectat semnalele luminoase și acustice în funcțiune la nivel cu calea ferată, moment în care autoturismul a fost izbită de un tren.
Alexandru, iubitul Florinei, a transmis un mesaj tulburător
În mașină se aflau 4 tineri cu vârste cuprinse între 15 și 20 de ani. Florina, tânăra de 15 ani, se afla pe locul din dreapta șoferului, pentru ea impactul a fost fatal. In urma adolescentei a rămas o familie îndoliată și un iubit îngenuncheat de durere, care încă nu își revine din șocul suferit.
Tânărului nu-i vine să creadă că nu-și va mai vedea niciodată sufletul pereche. Alexandru își strigă durerea pe rețelele de socializare, acolo unde i-a promis iubitei lui că o va iubit toată viața, dar și că povestea lor de dragoste va continua în ceruri.
”Nici acum nu îmi vine să cred… Nu pot percepe ideea ca nu mai ești printre noi, iubirea mea! Să îți petreci ziua cu persoana iubită, cu persoana cu care vedeai totul roz, cu persoana care era parte din tine, iar seara să auzi că a murit… Sufletul meu, dragostea mea, Florina mea, am să te iubesc toată viața mea și îți promit că vom trăi aceeași poveste de dragoste acolo sus, amândoi! Drum liniștit către cer, sufletul meu!”, a scris Alexandru, iubitul Florinei, pe Facebook.
Potrivit unui comunicat IPJ Teleorman, la sosirea echipajelor de pompieri, patru dintre cei cinci pasageri ai autoturismului erau încarceraţi, aceştia fiind scoşi de salvatori cu ajutorul echipamentelor de descarcerare şi predaţi echipajelor medicale.
”Deplasaţi la faţa locului, poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei oraşului Videle au constatat faptul că, în timp ce o tânără de 19 ani, din oraşul Videle, judeţul Teleorman, conducea un autoturism pe DJ 612, în comuna Botoroaga, din direcţia Merenii de Jos către intersectia cu DJ 503, în împrejurări care vor fi stabilite din cercetări, nu ar fi respectat semnalele acustice şi luminoase aflate în funcţiune, la trecerea la nivel cu calea ferată, dublă, şi ar fi fost lovită de locomotiva unei garnituri de tren, condusă de un bărbat de 53 de ani, din comuna Rusăneşti, judeţul Olt.
La sosirea echipajelor de pompieri, patru dintre cei cinci pasageri ai autoturismului erau încarceraţi, aceştia fiind scoşi de salvatori cu ajutorul echipamentelor de descarcerare şi predaţi echipajelor medicale
Mecanicul de locomotivă a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Conducătoarea auto nu a putut fi testată cu aparatul etilotest, fiindu-i recoltate probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Din păcate, o minoră, de aproximativ 15 ani, a fost declarată decedată de un echipaj SAJ, aceasta prezentând leziuni incompatibile cu viaţa”, potrivit IPJ Teleorman.