După cununia civilă surpriză în Italia, Cătălina Grama, cunoscută sub numele de scenă Jojo, și Paul Ipate, care formează un cuplu de ani buni, au organizat o nuntă spectaculoasă în România, alături de rude, prieteni și colegi apropiați.
Evenimentul a fost ținut secret, iar imagini de la nuntă au fost publicate pe contul de Instagram al artistei după ceremonie.

Actrița din cunoscutul serial „Clanul” și partenerul ei de viață au decis să-și unească destinele într-o nuntă cu tematică „Visul unei nopți de vară”.
Nunta a avut loc într-un loc de vis din afara Bucureștiului, un hambar transformat într-un decor de poveste pentru eveniment.
Cei doi miri au ales să se îmbrace într-un mod neconvențional, Cătălina Grama purtând nu una, ci două rochii de mireasă, iar Paul Ipate un costum alb, notează cancan.ro.
Evenimentul a fost organizat cu discreție, iar invitații au fost rugați să nu posteze imagini de la nuntă. eCu toate acestea, niște apropiați ai cuplului au scăpat câteva filmulețe pe rețelele sociale, surprinzând momente precum dansul mirilor sau tăierea tortului de patru etaje.
Printre invitații de seamă s-au numărat Monica Anghel cu soțul ei și Toni Grecu, fost coleg de-al artistei la emisiunea „Divertis”.
Cătălina Grama (Jojo) și Paul Ipate au fost mereu discreți în privința vieții lor personale și a evenimentelor importante.
Chiar și cununia civilă în Italia, din luna august, s-a desfășurat în secret, iar pozele de la eveniment au fost publicate pe rețelele sociale după câteva zile.
Cei doi s-au cunoscut acum 9 ani pe platourile de filmare, iar prima lor scenă jucată împreună a avut loc într-un dormitor.
Nunta lor de poveste reprezintă încununarea relației lor și a adus bucurie în rândul prietenilor și fanilor lor.