A primit premiul pentru cel mai bun portar de la CM 2022, iar reacția avută a stârnit un val de critici în întreaga lume. Emiliano Martinez a oferit o explicație pentru gestul golănesc avut la festivitatea de premiere de la finalul partidei dintre Argentina și Franța (victorie la penaltiuri pentru sud-americani).
Portarul Emiliano Martinez si gestul golanescFoto: Heuler Andrey/SPP / Shutterstock Editorial / Profimedia
Argentina a câștigat Cupa Mondială de fotbal după o finală dramatică cu Franța, departajarea făcându-se la penaltiuri (3-3 după 120 de minute, 4-2 la penaltiuri pentru argentinieni).
Emiliano Martinez și gestul golănesc la adresa fanilor francezi de la finala CM 2022
Emiliano Martinez a fost unul dintre cei mai buni argentinieni din finală, iar paradele sale i-au ajutat pe Messi și compania să triumfe la Mondialul din Qatar.
În momentul în care a primit premiul cuvenit pentru cel mai bun portar al turneului final, Martinez a luat trofeul și l-a dus la nivelul organelor genitale.
Gestul s-a viralizat, iar criticile pentru reacția lui Emiliano au fost multe.
La câteva ore după încheierea partidei, portarul argentinian a oferit și o explicație pentru reacția ciudată avută.
Martinez spune că gestul a fost îndreptat către fanii francezi, cei care l-au huiduit.
„Am făcut-o (n.r. reacția golănească) pentru că m-au huiduit fanii francezi. Aroganțele astea nu merg cu mine” – Emiliano Martinez pentru La Red, citat de AS.com.