Jessica Pegula a avut parte de un meci thriller contra rusoaicei Anastasia Potapova (favorită 27), americanca obținând calificarea în semifinalele WTA Miami după ce a salvat două mingi de meci.
Jessica PegulaFoto: James Gourley / Shutterstock Editorial / Profimedia
Jessica Pegula, în semifinale la WTA Miami: A salvat două mingi de meci cu Anastasia Potapova
Potapova a avut parte de un început mai bun de meci, și-a adjudecat primul set cu 6-4, dar nu a mai putut menține nivelul ridicat, iar Pegula a egalat situația de pe tabelă (6-3 a fost pentru americancă în al doilea set).
Decisivul a fost unul cu accente dramatice: Potapova a ajuns să servească la 5-4 pentru a închide partida, a avut chiar și două mingi de meci, dar a scăpat cumva printre degete una dintre cele mai importante victorii din carieră.
S-a ajuns în tiebreak, acolo unde Jessica a fost mai puternică mental (s-a văzut experiența superioară), iar manșa i-a revenit cu 7-2. Partida a durat două ore și 37 de minute.