Federația Internațională a Jurnaliștilor și Scriitorilor de Turism (FIJET) a dezvăluit clasamentul celor mai atractive destinații turistice din România.
O surpriză plăcută a fost comuna Jurilovca din Delta Dunării, care a reușit să ocupe locul patru în topul destinațiilor turistice, surclasând alte locuri deja consacrate.
Atracțiile și farmecul aparte al comunei Jurilovca, aflată pe malul complexului lagunar Razelm-Sinoe, impresionează turiștii prin peisaje pitorești, tradiții autentice și vestigii istorice.
Printre punctele de atracție se numără rezervația de bujori, cetățile Argamum și Enisala, dar și podgoriile renumite pentru vinurile lor de calitate.
Arhitectura tradițională a caselor, vopsite în alb și albastru lipovenesc, adaugă un farmec aparte locului.

Evenimentele culturale și sociale, precum Festivalul borșului lipovenesc, atrag mii de turiști din întreaga țară, contribuind la atmosfera vibrantă a comunității.
În ultimul an, turismul în Jurilovca s-a dezvoltat rapid, iar primarul comunei, Eugen Ion, este mândru de evoluția acesteia și subliniază importanța menținerii standardelor ridicate.
„Nu mă așteptam niciodată să fim printre primele cinci destinații turistice ale României. Am muncit foarte mult în ultimii 12 ani, comuna a evoluat enorm și a suferit transformări spectaculoase”, a declarat primarul Eugen Ion.
Jurilovca, un colț de paradis ce își așteaptă vizitatorii cu peisaje impresionante, istorie bogată și tradiții autentice, se impune astfel ca o destinație turistică deosebită în inima Deltei Dunării și a României.