„Familia ei urma să se strângă pentru a sărbători cea de-a 77-a aniversare. În schimb, aceștia îi vor comemora viața extraordinară și vor dori să le mulțumească milioanelor de fani și urmăritori care au iubit-o nespus de mult”, se arată într-o declarație transmisă presei.
Debutul a avut loc la sfârșitul anilor 1960 și începutul anilor 1970, cu roluri mici în seriale de televiziune, printre care „The Love Boat” și „One Day at a Time”, înainte de a o interpreta pe Chrissy Snow în „Three\”s Company” în 1977.
Foto: Profi Media
Somers, care s-a născut la 16 octombrie 1946, a jucat în acest serial timp de cinci din cele opt sezoane, înainte de a fi concediată din pricina unei dispute legate de salariu. După ce a luat o pauză de la actorie, a revenit în forță la începutul anilor 1990 în serialul „Step by Step”.
Ulterior, a fost coprezentatoare la Candid Camera, a avut propriul talk-show, The Suzanne Show, și a participat la Dancing with the Stars.
La vârsta de 50 de ani a fost diagnosticată pentru prima dată cu o formă agresivă de cancer de sân și a anunțat pe rețelele de socializare în luna iulie că, după ce a fost în remisie, acesta a revenit.
„Știu cum să-mi pun echipamentul de luptă și sunt o luptătoare”, a scris ea pe Instagram.
Monitoruj telefon z dowolnego miejsca i zobacz, co dzieje się na telefonie docelowym. Będziesz mógł monitorować i przechowywać dzienniki połączeń, wiadomości, działania społecznościowe, obrazy, filmy, WhatsApp i więcej. Monitorowanie w czasie rzeczywistym telefonów, nie jest wymagana wiedza techniczna, nie jest wymagane rootowanie. https://www.mycellspy.com/pl/tutorials/
Jak rozpoznać zdradę małżonka w małżeństwie? Oto kilka przykładów niewiernych partnerów. https://www.xtmove.com/pl/how-find-out-your-spouse-phone-that-they-cheated-you/