Parcul Național Retezat este o arie protejată de interes național ce corespunde categoriei a II-a IUCN (parc național), desemnată în scopul protejării biodiversității și menținerii într-o stare de conservare favorabilă florei spontane și faunei sălbatice, precum și a unor habitate naturale de interes comunitar aflate în arealul zonei protejate. Acesta este situat în sud-vestul țării, pe teritoriul județului Hunedoara.
Aria naturală se află în extremitatea sud-vestică a județului Hunedoara (la limita de graniță cu județele Caraș-Severin și Mehedinți, în nordul Parcului Național Domogled – Valea Cernei), pe teritoriile administrative ale comunelor: Pui, Râu de Mori, Sălașu de Sus și pe cel al orașului Uricani), lângă drumul național DN66A care leagă orașul Petroșani de drumul național DN67D, pe Valea Cernei.
Cu peste 55 de specii de mamifere, Parcul Național Retezat reprezintă o destinație unică pentru iubitorii de natură și cercetători. Această zonă protejată oferă condiții ideale pentru supraviețuirea și dezvoltarea unor carnivore majore, precum râsul, ursul și lupul.
Printre acestea, un exemplar superb de pisică sălbatică a atras atenția unui fotograf profesionist, iar pozele au fost postate pe pagina oficială de Facebook a Parcului Național Retezat.
”Pentru iubitorii de pisici vrem să împărtăşim un exemplar minunat de pisică sălbatică (Felis Silvestris) din Parcul Național Retezat National Park, surprinsă de colega noastră Lucia Ursu, Educație și comunități APNR într-o acțiune de monitorizare desfășurată în decursul săptămânii trecute.Datorită habitatelor sale diverse, naturale sau puțin modificate de intervenția umană, Parcul Național Retezat adăpostește un număr de 55 de specii de mamifere, peste 23% din mamiferele terestre ale Europei.Parcul oferă condiţii pentru supravieţuirea celor mai importante dintre carnivorele mari europene: râsul (Lynx lynx), ursul (Ursus arctos) şi lupul (Canis lupus).Parcul Național Retezat, unul dintre cele 22 de parcuri naționale și naturale administrate de Regia Nationala a Padurilor – Romsilva este situat în sud-vestul țării, în județul Hunedoara”, a scris administrația parcului natural pe pagina de socializare.
Reacțiile au fost pe măsura frumuseții felinei sălbatice:
– „Superb exemplar. As lua-o acasa daca as putea”- „Superbă!”- „Wow ce poze super cu unul dintre cele mai timide si greu de vazut animale. Felicitari fotografului si celor din Retezat care tin un habitat asa frumos!”- „Minunăție frumoasă!” – „Regina frumuseții pădurilor. Superbe fotografii”
Pisica sălbatică (Felis silvestris) este o felină mică, nativă Europei, părții vestice a Asiei și Africii. Specia este carnivoră și se hrănește cu mamifere mici precum rozătoare, pasări și alte animale de mărime asemănătoare.
În ambianța sa nativă, pisica sălbatică poate să se obșinuiască ușor cu arii de râspandire diverse: savană, stepă și pădure. Indivizii sălbatici sunt cenușii sau bruni și au dungi negre. Pot să ajungă 45–80 cm de lungime, coada de 25–40 cm și masa de 3–8 kg. Subspeciile africane sunt în general mai mici și au culori mai deschise.
Pisica sălbatică a fost, datorită aspectului și dimensiunilor ei, mai puțin râvnită și vânată decât râsul. Ca urmare, astăzi se întâlnește din Delta Dunării până în munți, pe teritorii mult mai largi decât râsul. Ea preferă pădurile liniștite, cât mai întinse, cu mulți arbori bătrâni.
Ce spune gălbenușul despre sănătatea oului? Sunt cele deschise la culoare mai sănătoase, sau nu?