May 5, 2026

Matthew Perry: “Când voi muri, știu că oamenii vor vorbi despre Friends, Friends, Friends, dar…” După moartea regretatului actor, un fragment din memoriile s-a viralizat pe internet. Actorul a mărturisit cum își dorește să fie ținut minte de publicul larg:

„Am avut o mulțime de suișuri și coborâșuri în viața mea. Încă lucrez la asta personal, dar cel mai bun lucru la mine este că dacă un alcoolic sau dependent de droguri vine la mine și îmi spune: „Mă ajuți?” Întotdeauna voi spune: „Da, știu cum să fac asta. Voi face asta pentru tine, chiar dacă nu o pot face întotdeauna pentru mine! Așa că fac asta, ori de câte ori pot. În grupuri, sau unul la unul.

Și am creat Casa Perry din Malibu, o clinică de dexintoxicare pentru cei cu adicții. Am scris și piesa mea The End of Longing, care este un mesaj personal către lume, o formă exagerată a mea ca alcoolic. Am avut ceva important de spus oamenilor ca mine și celor care iubesc oameni ca mine.

Când voi muri, știu că oamenii vor vorbi despre Friends, Friends, Friends. Și mă bucur de asta, mă bucur că am făcut o muncă solidă ca actor și că le-am oferit oamenilor bucurie, dar când voi muri, în ceea ce privește așa-zisele mele realizări, ar fi bine dacă serialul Friends ar fi enumerat cu mult în urma lucrurilor pe care le-am făcut pentru a încerca să ajut alți oameni. Știu că nu se va întâmpla, dar ar fi frumos.”, a mai scris regretatul Mathew Perry.

Reamintim că, la numai 54 de ani, starul din „Friends” a avut parte de o moarte accidentală, nelegată de droguri sau alcool. De-a lungul vieții sale, a avut numeroase episoade de dependență pe care le-a mărturisit deschis, fără ocolișuri.

Este primul actor din „gașca veselă” care a murit. În timp ce lumea deplânge moartea lui tragică la 54 de ani, este clar că Matthew Perry și-ar fi dorit ca moștenirea sa pentru lume să însemne mai mult, să depășească limitele lui Chandler Bing, personajul său emblematic.

Vestea sfâșietoare a venit sâmbătă seara, când Matthew Perry a fost găsit inert în cada cu hidromasaj a reședinței sale din Los Angeles. Exact cu câteva zile postase și o imagine pe contul său de socializare, în același jacuzzi, notează monitoruldebucuresti.ro.

Prevestirea regizorului

„Cred că voi fi cel care va muri primul.”, spune Matthew Perry în unul din episoadele serialului Friends.

Replica lui Chandler Bing apare în contextul unei discuții aprinse între personajele Rachel (Jennifer Aniston) și Ross  (David Schwimmer). Cei doi se certau cu privire la cine ar lua custodia fetiței lor, dacă s-ar întâmpla ceva.

Omagiul adus de colegii actorului

„Suntem cu toţii total devastaţi de pierderea lui Matthew”, au declarat Jennifer Aniston, Courteney Cox, Lisa Kudrow, Matt LeBlanc şi David Schwimmer într-un comunicat comun. „Am fost mai mult decât colegi de film. Suntem o familie”, au spus colegii actorului.

„Sunt atât de multe de spus, dar deocamdată ne vom lua un moment pentru a ţine doliu şi a digera această pierdere uriaşă”, au explicat colegii actorului în comunicat. „În acest moment, gândurile şi dragostea noastră sunt alături de familia lui Matty, de prietenii lui şi de toţi cei care l-au iubit din întreaga lume”, susțin acestia.

Moartea actorului a stârnit un val de omagii, de la celebrităţile de la Hollywood la premierul canadian Justin Trudeau.

Un adevărat fenomen cultural, sitcomul „Friends” şi-a pus amprenta asupra unei generaţii de telespectatori.

Sursa foto: Captură video
Sursa foto: Captură video

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *