December 8, 2023

Atunci când vine vorba despre murături și conservarea acestora, aspirina este ingredientul la care apelează cele mai multe dintre gospodine. Indiferent că vorbim despre castraveți, gogoșani, murături asortate sau varză, aspirina le ajută să se păstreze impecabil până anul viitor, indiferent de condițiile de depozitare. Câtă aspirină se pune la varza murată, de fapt, și când trebuie adăugată aceasta în butoi.

De ce se pune aspirină la murături

Fie că vorbim despre murăturile în saramură sau în oțet, pentru ca acestea să stea bine și să nu facă floare, trebuie să ții cont de câteva aspecte. În primul rând, borcanele sau butoaiele în care sunt puse legumele la murat trebuie să fie foarte curate, bine spălate și chiar sterilizate, dacă se poate. Ustensilele folosite, la rândul lor, trebuie să fie perfect curate.

Apoi, trebuie respectată concentrația de sare sau de oțet recomandată în rețetă. Un lichid prea diluat poate face ca murăturile să se înmoaie, să devină tulburi sau chiar să facă floare după câteva luni de stat în borcane. Pentru a prepara saramura, se adaugă o lingură cu vârf de sare grunjoasă la fiecare litru de apă.

Nu în ultimul rând, este important să adăugăm un agent de conservare, pentru a ne asigura că murăturile se vor păstra bine. În loc de conservantul clasic, se poate folosi banala aspirină. Acidul acetilsalicilic are proprietăți care previn fermentarea excesivă, ajută la menținerea culorii și texturii legumelor, asigură conservarea pe termen lung și împiedică formarea mucegaiului și tulburarea saramurii.

Câtă aspirină se pune la varza murată

În ceea ce privește numărul de pastile de aspirină care se adaugă în vasele cu murături, acesta depinde de volumul recipientelor. Dacă la un borcan de 800 g de murături este suficientă o jumătate de pastilă, pentru vasele mai mari, crește proporțional cantitatea de aspirină. La varza murată, se adaugă o pastilă de aspirină la fiecare 2-3 kilograme de varză și saramură.

Pentru un butoi de 25 sau 30 de kilograme, de exemplu, plin cu varză murată, vom folosi 10 pastile de aspirină. Acestea se pot adăuga în butoi încă de la început, când punem varza și saramura, sau se pot adăuga pe parcurs, pentru a încetini procesul de fermentație. Țineți cont că dacă ați adăugat aspirina la început, nu este recomandat să mai puneți ulterior.

Pastilele pot fi puse întregi, pentru că oricum se vor dizolva în saramură sau pot fi zdrobite și dizolvate într-o cană de saramură, care va fi ulterior turnată în butoi.

SURSA

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *