
Specialiștii sugerează că pentru a preveni aceste afecțiuni de sezon, este important să adoptăm o alimentație sănătoasă și să facem exerciții fizice regulat.
Toamna aduce o serie de afecțiuni precum astmul, alergiile, sinuzita, și afecțiuni reumatice. Alergenii precum polenul și mucegaiul pot declanșa astm și reacții alergice, manifestate prin dificultăți respiratorii, strănut, tuse și disconfort toracic. Pentru a preveni aceste simptome, este recomandat să evitați contactul cu alergenii.
Afecțiunile reumatice, cum ar fi artrita și artroza, se agravează din cauza frigului și umidității crescute, manifestându-se prin dureri și rigiditate la nivelul articulațiilor.
Toamna aduce și creșterea infecțiilor respiratorii, cauzate de bacterii și virusuri. Un sistem imunitar slăbit crește riscul de îmbolnăvire, dar o dietă sănătoasă și suplimentele pot ajuta la întărirea imunității.
Infecțiile respiratorii precum laringita, faringita și sinuzita afectează diferite zone ale sistemului respirator, cu simptome distincte, cum ar fi tusea, durerea în gât și congestia nazală. Aceste afecțiuni pot fi gestionate prin tratament adecvat și odihnă, conform click.ro.