
Fiind unul dintre cele mai vechi lacuri de acumulare formate natural din România, acesta se află la o altitudine de aprox. 1.000 de metri în Masivul Obcina Feredeului, iar din moși strămoși legenda spune că pe fundul lacului s-ar afla o comoară extrem de prețioasă, încât sunt necesare cinci generații, începând cu familia celui care o găsește pentru a o putea cheltui.
Tătarii ar fi ascuns acolo bijuterii, mii de bani de argint, pietre prețioase și lingouri de aur. Zvonurile spun că această comoară este în siguranță fiind bine păzită de niște „gardieni ai apelor”, pești gigantici, vipere care în permanență mișună în preajma lacului. Legenda spune că acești gardieni chiar ar lua forma unor oameni uneori, pentru a-i ademeni pe trecători astfel să îi poată transforma și pe ei în ocrotitorii bunurilor.
Cele 7 dorințe
Legenda spune că persoana care rezistă chemării acestor „gardieni” din adâncuri îi sperie pe păzitorii comorii, drept răsplată i se vor îndeplini șapte dorințe. Însă aceste dorințe vin cu o condiție foarte importantă: dacă vrei să ai comoara din lac, vei fi silit la sărăcie și nicio altă dorintă nu îți va mai fi îndeplinită.
Localnicii sunt convinși că această comoară există pentru că de sărbatori, de Crăciun, de Paște sau de Sânziene se poate zări o flacără gălbuie care nu arde și nici nu dezvoltă temperaturi arzătoare. „Cine încercă și cine voia să vină să le ia bogățiile de pe fundul apei se îneca”, spune un localnic citat de cancan.ro