December 5, 2024

Pregătirea spirituală pentru sărbători nu înseamnă doar post, ci şi rugăciune. Aşa cum prin post îţi primeneşti trupul, prin rugăciune îţi hrăneşti sufletul. Oricât de scurtă ar fi ruga ta, va face ca Dumnezeu să fie prezent. De aceea se spune că acesta este un mod de comunicare cu divinitatea. Este important să nu-ţi laşi gândul să se ducă în altă parte la vremea rugăciunii şi să înţelegi ceea ce ceri.

Pentru a reuşi, aşază-te într-un loc îndepărtat de zgomote, lasă-ţi puţin timp pentru a te linişti, respiră profund, apoi începe cu „Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!“. Dacă mintea îţi fuge la altceva, reciteşte, pentru a înţelege, întreaga rugăciune.

Rugile părinţilor pentru copii

Rostite de părinţi cu dragoste şi credinţă, rugăciunile aduc mila şi sprijinul Domnului în momentele de cumpănă pentru copii. Sunt unele dintre cele mai puternice, fiind făcute cu dragoste curată şi multă credinţă. Aceasta este o rugăciune care poate domoli durerile copiilor bolnavi: „Te rugăm, Doamne, vindecă durerea acestui copil. Alungă de la el boala şi neputinţa. Tu, care eşti doctor al sufletelor şi al trupurilor, arată şi acum puterea milostivirii Tale. Vindecă-l, Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, cu rugăciunile pe care le înalţi înaintea Dumnezeului nostru. O, Doamne Iisuse Hristoase, primeşte puţina noastră rugăciune pentru copilul acesta, stinge-i focul ce l-a cuprins, ridică-l din patul durerii, întru mărirea Ta. Că Tu eşti Cel Care vindeci neputinţele şi Ţie mărire înălţăm în vecii vecilor. Amin‟.

La ceas de boală

Când necazurile şi bolile îţi fac traiul amar ţie sau celor dragi, un acatist citit timp de 40 de zile sau participarea la slujbele religioase în timpul cărora se citesc acatiste te ajută să treci cu bine peste toate. Pentru fiecare problemă pe care o vezi fără rezolvare, acatistul este ca un leac sau un strigăt de ajutor către Dumnezeu. În cazul unei boli, cei care îţi pot veni în ajutor sunt Sfântul Nectarie şi Sfântul Pantelimon. Când te cuprinde frica de boli, dezastre naturale sau războaie, ajută acatistul Acoperământul Maicii Domnului. Viitoarele mămici se pot ruga pentru o naştere uşoară citind acatistul Maicii Domnului – Grabnică Ajutătoare sau pe cel al Sfintei Ecaterina. Modul în care sunt citite este indicat chiar de cuvântul „acatist“ care provine din grecescul „ahatistos‟ şi care înseamnă neaşezat. Aceasta înseamnă că se cuvine să rămâi în picioare la citirea lui.

Aşa biruieşti în faţa certurilor!

„Purtaţi-vă în rugăciuni!“, aşa îi sfătuieşte Maica Siluana pe toţi care-i cer rezolvare la problemele de cuplu. „Pune capul acolo unde-i bate inima şi spune în gând «Doamne miluieşte-ne şi binecuvântează-ne»! Rugăciunea şi delicateţea vor face dintr-un bărbat neînţelegător într-unul iubitor. Bombardează-l în gândul tău cu binecuvântări şi vei preface tandreţea carnală în una duhovnicească.“

Rugăciunea inimii îl face pe diavol să se teamă

Prin rugăciunea sinceră, primeşti ajutor în perioadele în care te simţi cuprinsă de nelinişte. Iată ce spunea Sfântul Cuvios Daniil, ocrotitorul Bucovinei: „Prin rugăciunea minţii îl loveşti pe diavol în inimă. Diavolul tremură la numele lui Iisus şi când faci rugăciunea astfel încât să înţelegi ce ai cerut, frica diavolului este mai mare“. Rugăciunea minţii şi a inimii, la care se referă este „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătoasa“. Spusă de 40 de ori sau până adormi, dacă se adună temerile, îţi redă pacea.

Sursă text: Clickpentrufemei.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *