Sticle de coniac reprezentând țăranca română, rame în formă de inimă pentru fotografii, bibelouri și bricege în formă de pește, fructiere pe care e desenată o rată sălbatică, carpete “Răpirea din Serai”, tricouri cu Ion Dolănescu sau grupul Abba, fructe de plastic pentru eternitate, oglinzi mari cu ramă din oglinzi mici, iată câteva dintre obiectele decorative de prost-gust care erau extrem de populare în anii `80.
Enumerarea de mai sus, precum și calificativul de “kitch”, sunt luate chiar dintr-un articol din perioada comunistă, publicat de revista Flacăra, în 1986.
Vedeta produselor kitch rămâne “RĂPIREA DIN SERAI” care a revenit în atenția colecționarilor de artă, a instituțiilor de cultură și istorie (Muzeul Țăranului Român, de exemplu), a nostalgicilor, dar și a tinerilor. O estimare empirică ar fi că mai mult de 40% din populația României avea răpirea pe perete, potrivit ProPolitica.
O asemenea carpetă se vinde cu sume ce pornesc de la câteva zeci de lei și pot ajunge la câteva mii de lei, potrivit anunțurilor de pe un grup de FB dedicat obiectelor din perioada comunistă. Urmărind istoricul postărilor, este clar că frecvența anunțurilor a crescut spectaculos în această toamnă.
Recent, li s-au alăturat alte 2 scene celebre, care împodobeau pereții locuințelor din Epoca de Aur: “Tigrii” și “Păunul”. Pentru 3 bucăți, unul dintre vânzători cere, nici mai mult, nici mai puțin decât 15.000 de euro.