November 8, 2025

O firmă de pompe funebre din El Salvador, orașul Ahuachapán, a adus concepția Barbie la extrem realizând sicrie roz cu steluțe și căptușeală cu celebra păpușă.

Ce spune proprietarul afacerii

Proprietarul Isaac Villegas a declarat că a scos produsele în culoarea roz pe piață înaintea premierei filmului Barbie din iulie. Succesul pe care l-a avut filmul în America Latină, l-a făcut pe acesta să decoreze căptușeala cu imaginile păpușii „Totul este conceput astfel încât să poți fi fan Barbie până în ziua în care mori și chiar și după aceea”.

Această tendință a adus cu ea 10 cumpărători de sicrie cu tematică Barbie, proprietarul explicând că oamenii le-au achiziționat pentru viitoarele înmormântări. 

Villegas a precizat că anul trecut familiile preferau sicriile tradiționale în culori precum maro, alb sau gri, dar de când a avut prima cerință din partea unei familii care dorea ca ruda lor să fie inmormântată într-o culoare mai veselă, acesta s-a orientat către roz.

Proprietarul nu are de gând să renunțe la propria idee și va vinde în continuare atât sicrie pe culori închise, cât și pe nuanțe de roz datorită cerințelor din partea clienților.

Insigna Barbie a luat cu asalt America Latină, logo-ul putând fi observat pe avioane comerciale, produse de patiserie de culoare roz, reclame politice și chiar și proteste, conform Digi24.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *