July 21, 2024

Fostul premier al României a confirmat că se află deja în avion, în drum spre România, după ce a primit vestea tristă a morții femeii care i-a fost parteneră de viață timp de peste 30 de ani și care i-a adus pe lume o fată, pe Oana Roman. 

Deși nu au mai comunicat și nici nu s-au mai întâlnit de la divorțul lor din anul 2007, fostul premier s-a interesat mereu de starea de sănătate a fostei sale soții, Mioara Roman. Acum, după aflarea veștii tragice a decesului acesteia, Petre Roman a decis să se întoarcă rapid în țară. 

Calvarul unui bătrân înșelat de escroci. Cum le-a dat agoniseala de-o viață unor falși reprezentanți Distrigaz

„Sunt în avion, mă întorc spre țară. Nu e acum momentul (nr. de discuții), vă rog frumos!”, a declarat Petre Roman pentru jurnaliștii Wowbiz, care i-au cerut reacții despre decesul fostei lui soții. 

După o căsnicie care a durat 34 de ani, Mioara și Petre Roman au divorțat în anul 2007. Cei doi au fost căsătoriți între 1974 și 2007. În momentul în care a devenit soția lui Petre Roman, Mioara mai avea o fată, Catinca, dintr-o căsnicie anterioară.

„Nu am mai vorbit de vreo șase ani. Eu am divorțat, el s-a însurat apoi. A cam rupt relația cu noi. Viața merge mai departe. Ceea ce simt pentru el este respect și apreciere, dar și prietenie. Lumea nu prea știe, dar eu am depus divorțul”, spunea Mioara Roman în urmă cu câțiva ani.

Alertă de fraudă! Escrocii se dau drept reprezentanți ai băncilor și sperie victimele. „Mi-am luat șoc, vă dați seama” 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *