April 20, 2026

Edmond Robert Zannidache cunoscut drept “Zanni” în competiția Survivor All Stars 2024, a devenit unul dintre cei mai apreciați  concurenți, datorită performanțelor sale, cât și datorită povestii sale de viață.

Născut și crescut într-un orfelinat, Zanni a fost abandonat la o vârstă fragedă și a trăit experiențe traumatizante în această perioadă. Într-un interviu emoționant, el a mărturisit: „Am stat într-un centru de copii până la 6 ani, un centru în care făceam foamea și eram dresați doar cu bătaia.”

Despre condițiile deplorabile din orfelinat, Zanni a relatat cu amărăciune: „Noaptea făceam pe mine ca să îmi fie cald, iar dimineața îmi rupeau picioarele, de pedeapsă.”

Cu toate acestea, Zanni și-a depășit trecutul dificil și a luptat pentru a-și clădi propria viață. De la muncă ca grădinar și frizer, până la pasiuni și cariere noi, el a traversat diverse domenii de activitate, până când a prins curaj și a urmărit visul de a deveni DJ.

Povestea sa a luat o întorsătură neașteptată atunci când a fost remarcat de artistul Alex Velea, care i-a oferit sprijinul și îndrumarea necesară pentru a-și urma pasiunea. Astfel, Zanni a devenit cunoscut publicului larg prin aparițiile în emisiuni precum „Chefi la cuțite”.

Zanni de la Survivor All Stars a crescut într-un orfelinat: „Făceam foamea  și eram dresați doar cu bătaia”

Participarea sa la Survivor România în 2021 și, mai recent, la Survivor All Stars 2024, au adus faimă și recunoaștere lui Zanni. Cu o personalitate puternică, el a demonstrat că este un supraviețuitor și în viața reală, nu doar în competiție.

În cadrul aventurii sale în Survivor, Zanni a fost forțat să revină la amintiri dureroase, rememorând clipele înfricoșătoare din orfelinat. „Am trăit în frig la orfelinat. Auzi pedeapsă, ce ne făcea, facă nu eram cuminți – sau, dacă nu le convenea ceva, ne deschideau toate geamurile, ca să dormim în frig, ca pedeapsă”, a împărtășit el într-un moment de sinceritate.

Povestea lui Zanni de la Survivor All Stars este o demonstrație a curajului și rezilienței umane, inspirând milioane de telespectatori și arătând că fiecare obstacol poate fi depășit cu determinare și voință.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *