February 23, 2024

OrtodoxeÎnainte-prăznuirea Întâmpinării Domnului;Sf. Mc. Trifon; Sf. Mc. Perpetua şi Felicitas

Greco-catoliceSf. m. Trifon

Romano-catoliceSf. Veridiana, fc.

Sfântul Mucenic Trifon este pomenit în calendarul creştin ortodox la 1 februarie.

S-a născut din părinţi creştini, într-un sat, Campsada, din provincia Frigia (veche regiune istorică din partea central-vestică a Asiei Mici). A trăit în timpul împăraţilor romani Gordian (238-249) şi Deciu (249-251).

În timpul vieţii sale, s-a făcut cunoscut pentru puterea dăruită de Dumnezeu de a vindeca suferinţele oamenilor şi de a alunga demonii.

Sfântul Trifon a fost prins, împreună cu alţi tineri, în timpul persecuţiilor împotriva creştinilor declanşate de Deciu şi întemniţat la Niceea, din porunca prefectului Bitiniei, Acvilin.

Silit să aducă jertfe zeilor romani, s-a împotrivit şi a fost supus la chinuri cumplite. În timpul torturii, când era ademenit cu promisiuni de cinstire şi daruri, Sfântul Trifon le-a spus persecutorilor săi: “Nimic nu veţi spori, o, înşelătorilor, pentru că nu veţi putea, ca pe cei ce nădăjduiesc cu adevărat spre Dumnezeul cel tare şi viu să-i întoarceţi din calea cea dreaptă şi să-i plecaţi la idolii voştri”.

În cele din urmă, prefectul a poruncit moartea Sfântului Trifon prin sabie. Dus de ostaşi la locul de osândă, Sfântul Trifon s-a rugat şi şi-a dat sufletul în mâinile Domnului Iisus Hristos, înainte ca sabia călăului să îl lovească.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *