Parlamentul României a luat o decizie favorabilă pentru șoferii din țară, schimbând regulile pentru achitarea rovinietei.
Conform noii măsuri, șoferii români vor putea plăti rovinieta pentru ziua în curs până cel târziu la ora 24 a zilei următoare.
Rovinieta, mai ușor de achitat pentru șoferii români
Proiectul de lege, adoptat de Camera Deputaților, prevede că rovinieta va putea fi plătită până la finalul zilei următoare folosirii drumurilor naționale.
Această modificare vine ca un răspuns direct la numeroasele amenzi automate pe care șoferii români le primeau pentru neplata la timp a rovinietei.

Legea vizează doar șoferii români
Noua măsură se aplică exclusiv pentru vehiculele înmatriculate în România, iar pentru a intra în vigoare, aceasta mai are nevoie doar de promulgarea din partea Președintelui.
Proiectul a generat discuții aprinse în Parlament
Inițial, proiectul de lege propus prevedea ca toți șoferii, români sau străini, să aibă până la 24 de ore pentru a achita rovinieta.
Însă Guvernul a respins această propunere, motivând că ar scădea numărul celor care plătesc anticipat rovinieta și că cetățenii străini ar putea neglija să o achite.
Rămâne de văzut dacă această măsură va aduce schimbările dorite și va reduce numărul amenzilor automate emise pentru șoferii români.
Sursa: PROTV