March 5, 2024

Michael Reger este cunoscut în județul Sibiu drept preotul evanghelic care slujește în fosta abație a ordinului cistercian, ridicată în Cârța, începând cu anul 1202. 

Puțin știu că în spatele hainelor preoțești se află un fost handbalist de performanță, care a evoluat în anii `80 la ”Independența – Carpați Mârșa”, echipă cu care a ajuns în diviza „A”, se precizează pe pagina de socializare a președintei Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, citată de Turnul Sfatului.

În copilarie, viitorul sportiv și preot a fost coleg de clasă cu Klaus Werner Iohannis, cel care, la rândul său, avea să devină profesor, inspector școlar general, primar al Sibiului și președinte al României.

„Am fost colegi începând cu clasa a V-a, prima dată la Școala nr. 3, apoi, la Școala nr. 2, dar și la Liceul „Brukenthal”. Klaus era foarte bun la fizică și la matematică. A fost un elev cu adevărat excepțional. Era singurul care ridica mâna la aceste materii și spunea profesorului: „Dacă-mi permiteți, eu am o metodă mai elegantă de rezolvare a problemei. Și o rezolva în felul său”, și-a amintit preotul.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *