
Platforma TikTok a devenit o sursă de venit considerabilă pentru mulți artiști din România, transformându-se într-o scenă digitală.
După ce Nicolae Guță a făcut furori cu câștigurile din live-urile sale, un alt manelist, Dani Mocanu, uimește cu sumele impresionante pe care le-a încasat din activitatea online. Însă, succesul său pe TikTok a venit cu un preț, atrăgând atenția ANAF-ului.
Debutul pe TikTok și primele câștiguri
Dani Mocanu și-a început activitatea pe TikTok în perioada în care era arestat la domiciliu. Deși nu era fan al platformei, el a decis să-și facă un cont pentru a-și umple timpul liber și pentru a rămâne în contact cu fanii săi.
Surprinzător, în primele cinci minute de live, Mocanu a câștigat 3.000 de dolari, fapt care l-a motivat să continue.
„M-a ajutat foarte mult TikTok-ul, mai ales în perioada în care am fost arestat la domiciliu. Eu urăsc TikTok-ul, am făcut și o melodie prin care îmi arătam ura față de tot ce se întâmplă acolo, dar m-a ajutat foarte mult în perioada în care am fost în arest la domiciliu,” a mărturisit Dani Mocanu într-un podcast recent.
Câștigurile colosale au atras atenția ANAF
Manelistul nu s-a sfiit să dezvăluie sumele pe care le-a câștigat din TikTok. În doar câteva luni, Dani Mocanu a reușit să strângă 600.000 de dolari, un venit considerabil care, inevitabil, a atras atenția ANAF-ului.
„În momentul în care am intrat, în vreo 5 minute am făcut 3.000 de dolari, ceea ce mi s-a părut foarte mult. Am spus că trebuie să stau și eu acolo. Acum nu mai am nimic de ascuns, pentru că m-a luat ANAF-ul. M-a luat, oameni buni,” a adăugat el.
Consecințele succesului online
Dani Mocanu a fost printre primele persoane investigate de ANAF pentru câștigurile obținute din TikTok. Instituția a decis să intervină datorită sumelor mari de bani obținute într-un timp relativ scurt.
„Să vă puneți la adăpost, că m-a luat pe mine. Au spus că au luat balaurul și după merg și la puișori. Așa mi-a spus doamna de la ANAF, că a venit la cel mai mare. Pe perioada în care am făcut live-uri, eu am făcut vreo 600.000 de dolari în aproximativ 9-10 luni. Atenție, nu stăteam non stop. Intram de regulă după ora 23:00,” a mai declarat Dani Mocanu.