March 5, 2024

Guvernul României a decis să plafoneze prețurile la 17 produse alimentare, în urma unei analize detaliate a tarifelor din magazine.

Ordonanța privind plafonarea alimentelor va fi prelungită pentru două luni începând cu 1 februarie, având ca termen final sfârșitul lunii martie, coincizând cu finalul perioadei Pascale.

Decizia are scopul declarat de a reduce costurile produselor specifice Paștelui.

„Vom crea un mecanism de verificare a prețurilor să ne asigurăm că acestea se vor menține la un nivel suportabil. Lucrul acesta îl vom stabili atât cu retailerii, cât și cu procesatorii.” – a declarat Florin Barbu, ministrul Agriculturii.

Iată lista completă a produselor alimentare care vor beneficia de plafonarea prețurilor în România:

  1. Pâine albă (între 300 și 500 de grame, fără specialități)
  2. Lapte de vacă de consum (1 l, grăsime 1,5%, cu excepția UHT)
  3. Brânză telemea de vacă (vrac)
  4. Iaurt simplu din lapte de vacă (3,5% grăsime și maxim 200 de grame)
  5. Făină albă de grâu „000” (până la 1 kg)
  6. Mălai (până la 1 kg)
  7. Ouă de găină (calibrul M)
  8. Ulei de floarea-soarelui (până la 2 l)
  9. Carne proaspătă de pui (pui întreg, tacâmuri de pui, pulpe de pui întregi cu os și aripi de pui, varianta standard)
  10. Carne proaspătă de porc (carne de porc lucru, pulpă de porc cu os și fără os, spată de porc)
  11. Legume proaspete vrac (roșii, ceapă, castraveți, fasole uscată, morcovi, ardei gras Bianca, ardei capia, usturoi)
  12. Fructe proaspete vrac (mere roșii, mere golden, prune, pere, struguri de masă)
  13. Cartofi proaspeți albi (vrac)
  14. Zahăr alb tos (până la 1 kg)
  15. Smântână (12% grăsime)
  16. Unt (până la 250 de grame)
  17. Magiun (până la 350 de grame)

Această măsură vine cu condiții stricte pentru producători, care trebuie să se conformeze prevederilor pentru a beneficia de plafonarea prețurilor.

Guvernul urmărește implementarea unui mecanism de verificare pentru a asigura menținerea prețurilor la un nivel suportabil pentru consumatori.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *