February 23, 2024

Mii de persoane s-au reunit în zorii zilei de vineri în Punxsutawney, un orăşel situat la nord-est de Pittsburgh, pentru a sărbători Ziua Marmotei şi pentru a-l vedea pe Phil ieşind din vizuina lui amenajată într-un trunchi de copac pentru a oferi spectatorilor prognoza sa meteo anuală, relatează Reuters preluat de Agerpres.”Ceea ce nu a oferit această vreme este o umbră sau un motiv de a se ascunde. Veşti bune în această Zi a Marmotei. O primăvară timpurie este pe drum”, a citit “interpretul” oficial al lui Phil într-o proclamaţie, salutată cu o rundă de ovaţii de spectatorii care au asistat la acest eveniment amuzant pus în scenă în fiecare an la data de 2 februarie, în oraşul american.Potrivit legendei, dacă rozătorul îşi vede umbra în Ziua Marmotei, vremea rece şi viscolită va persista pentru încă şase săptămâni. În schimb, dacă afară este înnorat şi nu apare nicio umbră pe sol, atunci începutul primăverii este aproape.Evenimentul a evoluat dintr-un ritual străvechi adus în America de imigranţii germani care s-au stabilit într-o zonă care face parte din actualul teritoriu al statul Pennsylvania. Prima celebrare oficială a Zilei Marmotei a avut loc în 1886, potrivit Clubului Marmotei din Punxsutawney.Groundhog Day, cunoscută în filmul clasic din 1993 cu acelaşi titlu, cu Bill Murray în rolul principal, atrage vizitatori din întreaga lume, chiar dacă istoricul predicţiilor corecte făcute de Phil este destul de slab.În medie, în ultimii 10 ani, Phil a prezis corect vremea doar în 30% din cazuri, potrivit National Centers for Environmental Information.

Citește și Tradiția care arată că primăvara este aproape. „Nu și-au văzut umbra!”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *